Laborator ultramodern, realizat de compania Continental la Facultatea de Electronică

Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, împreună cu compania Continental Automotive Iași, organizează evenimentul „Artificial Intelligence toward Automated Driving”. În cadrul evenimentului care va avea loc joi, 12 iulie, începând cu ora 13.00, în Sala Consiliului ETTI din Corpul A (Copou), va putea fi vizitat noul laborator de ultimă generație al Universităţii Tehnice, amenajat de compania ieșeană, destinat aplicațiilor din domeniul auto, iar la finalul programului vor avea loc o serie de prelegeri în Aula Magna „Carmen Sylva”. La nivelul facultății, încă din anul 2012 se desfășoară sub formă de cercuri studențești și practică studențească o serie de cursuri practice specifice în cadrul programului Continental Learning Program, de la an la an numărul studenților fiind tot mai mare. Aceste cursuri au evoluat de la an la an, ajungând ca, la nivelul anului universitar 2017-2018, să fie înscriși aproximativ 40 de studenți din anul I, 50 din anul al II-lea, 40 din anul al III-lea și 15 din anul al IV-lea, cu toții finalizând cu succes aceste cursuri, desfășurate săptămânal pe durata întregului an universitar. „Desfășurarea acestor laboratoare a fost posibilă prin implicarea mai multor ingineri Continental, folosind infrastructura logistică a ETTI completată de echipamente și consumabile (calculatoare, aparatură de laborator, plăcuțe de dezvoltare, consumabile electronice) puse la dispoziție de Continental în săli de laborator dedicate”, au precizat reprezentanții facultății. Laboratorul care va fi inaugurat joi a fost modernizat complet de către compania Continental, și are 11 stații de lucru pe care studenții le vor folosi în cadrul cursurilor practice realizate împreună cu reprezentanții companiei ieșene. „Acest eveniment este un rezultat al cooperării dintre facultatea noastră și compania Continental. Laboratorul va fi folosit în scop didactic, de obicei după-amiaza se țin aceste cursuri pe domeniul programare pentru automotive. Cei de la Continental au amenajat sala în totalitate, au adus atât mobilierul, cât și tehnica de calcul”, a precizat prof. univ. dr. ing. Daniela Tărniceriu, decanul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației. După inaugurarea laboratorului, vor avea loc o serie de prelegeri, prima dintre acestea, „Deep Learning for Poets” va fi susținută de prof. dr. ing. Iulian Ciocoiu, fiind programată de la ora 14.00, urmată de „Deep Reinforcement Learning”, susținută de prof. dr. ing. Florin Leon de la ora 15.30. De asemenea, de la ora 17.00 este programată prelegerea „Artificial Intelligence, Robotics and Autonomous Driving”, în cadrul căreia va vorbi dr. ing.  Sighard Schraebler, urmând ca la finalul programului să fie programată o sesiune de întrebări și răspunsuri.  Reprezentanții ETTI au mai precizat că, în urma colaborării îndelungate cu compania ieșeană, 30% din numărul total al angajaților Continental de la Iași sunt absolvenți de Electronică.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;