5:13 pm - Saturday April 19, 0408

Trei oferte pentru modernizarea străzii Strugurilor, aleii Strugurilor și aleii Tudor Neculai

Primăria Municipiului Iași organizează în această perioadă mai multe licitații pentru încredințarea lucrărilor de modernizare a unor străzi din zonele Nicolina – Galata – Miroslava. Astfel, astăzi, 31 iulie, a avut loc deschiderea ofertelor pentru modernizarea străzii Strugurilor (1.487,85 metri), aleii Strugurilor (2.192,12 metri) și aleii Tudor Neculai (2.212,06 metri). Costul lucrărilor de modernizare este estimat la 18.482.229 lei, fără TVA (21.993.852,51 lei, cu TVA). La licitație au depus oferte SC Geiger Transilvania SRL, asocierea SC Conest SA – SC Mecon Iași SRL și asocierea SC Con Ted Company SRL – SC Construcții Gabap SRL – SC Test Prima SRL Suceava, informează Biroul de presă al Primăriei. Modernizarea străziilor va consta în realizarea unei îmbrăcăminţi din mixturi asfaltice cilindrate la cald, corectarea profilului longitudinal şi transversal al străzii, asigurarea scurgerii apelor pluviale, refacerea trotuarelor, montarea bordurilor, precum și aducerea la cotă a căminelor de canalizare și a gurilor de scurgere. Perioada de execuție a lucrărilor pentru toate cele trei străzi este este de 24 luni calendaristice de la data semnării contractului. O altă licitație organizată în această perioadă de municipalitatea ieșeană vizează modernizarea șoselei Iași – Voinești pe o distanță de 3,4 kilometri, valoarea contractului fiind estimată la 9.008.117 lei, fără TVA (10.719.659,23 lei, cu TVA). Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 6 august. Lucrările menționate fac parte dintr-un proiect comun al Primăriilor Municipiului Iași și Comunei Miroslava, fiecare din cele două unități administrativ – teritoriale suportând costurile corespunzătoare cotelor deținute în proprietate de către părți. Astfel, conform devizelor generale, Municipiul Iași va trebui să aloce aproape 11 milioane lei, iar Comuna Miroslava circa 4 milioane lei, ambele sume incluzând TVA.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;