300 de milioane de lei alocate de Guvern pentru investiţii în şcolile din judeţul Iaşi

Lista întocmită de unitățile de învățământ preuniversitar din județul Iaşi, pentru care localităţile în care acestea îşi desfăşoară activitatea au solicitat finanțare în vederea efectuării de lucrări de realizare, extindere, reabilitare, modernizare şi dotare, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) I și II, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cuprinde în total 254 de obiective de investiții. Suma alocată de la bugetul de stat pentru finanţarea acestor obiective este de 304.423.929,31 lei, iar 2015 – 2019 pentru PNDL I și, respectiv, 2017 – 2020 pentru PNDL II. După cum au precizat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Iaşi, este vorba despre grădinițe și școli din Iași, Podu Iloaie, din comunele Alexandru I. Cuza, Aroneanu, Balş, Bălţaţi, Bivolari, Belcești, Butea, Cepleniţa, Ciorteşti, Ciurea, Costeşti, Ciohorăni, Cozmeşti, Coarnele Caprei, Comarna, Costuleni, Cotnari, Cristeşti, Dagâţa, Deleni, Dolheşti, Dumeşti, Erbiceni, Fântânele, Golăieşti, Gorban, Grajduri, Gropniţa, Grozești, Hărmăneşti, Heleşteni, Hârlău, Holboca, Horlești, Ion Neculce, Ipatele, Lespezi, Lungani, Mădârjac, Mironeasa, Miroslava, Mircești, Mogoşeşti, Mogoșești-Siret, Moţca, Moșna, Movileni, Oțeleni, Plugari, Popricani, Popești, Probota, Răchiteni, Răducăneni, Rediu, Româneşti, Roşcani, Ruginoasa, Schitu Duca, Scânteia, Scobinţi, Sineşti, Sireţel, Stolniceni-Prăjescu, Strunga, Şcheia, Șipote, Tansa, Tătăruşi, Todireşti, Trifeşti, Ţibana, Ţibăneşti, Ţigănăşi, Ţuţora, Ungheni, Valea Seacă, Vânători, Vlădeni  și Voineşti.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;