Spectacole dramaturgice la Amfiteatru și festival cu activități educative, artistice și recreative, în week-end, la Palas

Sfârșitul de săptămână aduce o agendă bogată în evenimente pentru întreaga familie, în ansamblul Palas.

Week-end-ul acesta este ultimul din 2018 cu spectacole la Amfiteatrul Palas. Joi, pe 6 septembrie 2018, de la ora 20.30, ieșenii și nu numai sunt invitați la un concert Timpuri NoiSâmbătă, de la ora 20.30, pe scena Amfiteatrului Palas se va juca piesa „Nimic nu-mi scapă”, în regia lui Mihai Baranga, o comedie savuroasă, în care dramele conjugale şi disimulările stârnesc hazul, spre deliciul publicului. Duminică, de la ora 19.00, stagiunea din acest an se încheie cu spectacolul „Micul Prinț”, o superbă metaforă a vieții, transpusă scenic de Ateneul din Iași, pe înțelesul copiilor. Biletele pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall sau online, pe site-ul www.palasmall.ro. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de un discount de 10%.

Sâmbătă și duminică, parcul Palas va găzdui prima ediție a CARITABILiS Festival, organizat de Centrul Diecezan Caritas Iași. Evenimentul marchează „Ziua Internațională a Carității”, sărbătorită pe 5 septembrie, și îi invită pe ieșenii de toate vârstele să se bucure de două zile cu distracție, delicatese culinare, muzică, dans, activități educative și recreative, dar și să contribuie la realizarea de fapte bune. În ambele zile, de la ora 12.00, cei prezenți vor putea participa la numeroase activități tematice, precum: atelier de gătit pentru copii, susținut de Soft & Grace, experimente captivante la atelierul „Micii Chimiști”, organizat de Asociația Studenților Chimiști Ieșeniface painting și modelaj baloane, ateliere creative de pictură pe ipsos, modelaj din plastilină, realizare brățări din elasticecursuri de prim ajutor și monitorizarea sănătății și expoziție cu vânzare de obiecte handmade, realizate de către copiii din cadrul centrului „Don Bosco”.

CARITABILiS Festival propune și un program artistic. Sâmbătă, de la ora 18.00, pe scenă vor urca talentații copii de la Petran Music School și Clubul de muzică Richard Oschanitzky, iar duminică, de la aceeași oră, va fi seara populară, cu Ansamblul Folcloric „Doina Carpaților” și  Iuliana & Anny Sescu, care vor oferi un spectacol de nai și voce. Cei prezenți se vor delecta și cu preparate culinare alese, pregătite de Cheffa by Ciprian Feghiuș, Salad Box șiSoft & Grace. Toate fondurile și donațiile de rechizite strânse în cadrul evenimentului vor fi direcționate către copiii proveniți din familii defavorizate din cadrul Centrului de Resurse pentru Copii și Tineri „Don Bosco” și către Domeniul pentru Vârstnici și Persoane cu Dizabilități.

Până duminică, 9 septembrie, sesiunile de shopping din Palas Mall sunt premiate, în cadrul campaniei „Mămici cool la Back to School”. Toți clienții care fac cumpărături în valoare de minimum 150 de lei din magazinele Palas Mall se pot înregistra la Centrele Info, iar 40 dintre ei vor câștiga premii cool. Primii 20 de norocoși au fost deja desemnați în urma extragerii din 5 septembrie, iar următorii 20 vor fi aflați pe 9 septembrie, atunci când vor fi oferite alte cinci sejururi la munte alături de cei dragi, cinci invitații la cină în familie, cinci ședințe foto profesionale și cinci sesiuni de răsfăț pentru mămici, dar și pentru copii.

În continuare, pregătirile pentru momentul în care va suna din nou clopoțelul se pot face la Târgul pentru Școala EXCELSIOR, din Atrium Palas Mall, organizat de librăriile SEDCOM LIBRIS IaşiPână pe 16 septembrie, elevii şi părinţii vor găsi aici peste 50.000 de articole, de la ghiozdane, rechizite, manuale și bibliografie școlară, până la seturi creative, papetărie și cărți dintre cele mai diverse. În plus, EXCELSIOR a pregătit și o ofertă de 10% reducere la întreg coșul de cumpărături, dacă în conținutul acestuia este inclus și un ghiozdan.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;