Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa”, împreună cu Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” (SCMU) organizează în perioada 10-14 septembrie ŞCOALA DE VARĂ – „ELEMENTE DE TOXICOLOGIE CLINICĂ ÎN MEDICINA MILITARĂ”, program la care s-au înscris 40 studenţi, dintre care 20 de studenţi ai Institutului Medico-Militar (în cadrul stagiului de practică universitară desfăşurat în Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Iacob Czihac” Iaşi), şi 20 de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi. Cursurile și aplicațiile practice se vor desfășura în incintele UMF Iași și SCMU Iași, în sediul Comandamentului Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” și în Garnizoana Huși, la Batalionul 202 – Apărare CBRN (Chimică, Biologică, Radiologică și Nucleară). Tematica selectată se circumscrie noţiunilor de toxicologie, medicină operaţională şi medicină de urgenţă, activitatea contribuind astfel la pregătirea teoretică şi practică a studenţilor din cele două instituţii de învăţământ superior medical. “Studenții participanți la Școala de Vară vor acumula cunoştinţe utile, referitoare la noţiunile de toxicologie, substanţe toxice, arme chimice, evenimente chimice altele decât atacul, precum şi implicaţiile acestora pentru activitatea medicală şi militară. De asemenea, vor primi informații referitoare la mijloacele de intervenţie în caz de atac şi evenimente chimice, vor avea aplicații practice de simulare a unei situaţii de urgenţă, măsuri de prim ajutor etc. Participanții vor afla, de asemenea, de la personalul specializat aspecte de practică curentă aferentă tematicii, desfăşurate în organizaţiile militare (supraveghere CBRN, mijloace de protecţie, mijloace de detecţie etc.)”, se precizează într-un comunicat de presă al UMF Iaşi.
Iaşul, gazda Şcolii de Vară “Elemente de toxicologie clinică în medicina militară”
Filed in: Informațía zilei, Sănătate