3:37 pm - Thursday September 20, 7207

La Iaşi s-a deschis astăzi cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Muzicii Mecanice

Începând de astăzi, timp de trei zile, Iaşul găzduieşte cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internațional al Muzicii Mecanice, eveniment organizat de Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”. Astfel, la acest sfârşit de săptămână, ieşenii vor beneficia de un program atractiv, care cuprinde expoziții de automate și aparate muzicale, spectacole ale flașnetarilor, concerte, dans, animație, proiecții video, workshop pentru specialiști. La ediţia din acest an, festivalul beneficiază de o participare prestigioasă din România și din țări precum: Austria, Franța, Germania, Cehia, Slovenia, Slovacia și Republica Moldova. Artiștii flașnetari vor concerta vineri, 14 septembrie, și sâmbătă, 15 septembrie, între orele 16.00 – 19.00, pe esplanada din fața Palatului Culturii și în Grădina Publică Palas. Duminică, 16 septembrie, Caravana Muzicii Mecanice se va desfășura la Castelul de la Miclăușeni. Proiectul, coordonat de dr. muzeograf Monica Nănescu, este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, fiind a șaptea ediție la care festivalul beneficiază de sprijinul AFCN. Deschiderea oficială a festivalului a avut loc vineri, 14 septembrie, la ora 11.00, în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii. Intrarea publicului este liberă la toate evenimentele din cadrul festivalului.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;