7:49 am - Tuesday October 15, 2019

Moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, aduse la Iaşi cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva

Manifestările dedicate sărbătorii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldove, vor avea loc în acest an în perioada 11-14 octombrie. Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, credincioşii se vor putea închina și la moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, anunţă Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB). Programul complet al manifestărilor religioase prilejuite de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva este următorul:

Joi, 11 octombrie
• Orele 06,30 – Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva și depunerea lor pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sf. M. Mc. Gheorghe” pentru închinare. Va participa PS Calinic Botoșăneanul.
• Orele 07,00-11,30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) și Sf. Maslu ( pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane și sfințirea la butoaiele cu apă lângă corpul C1), Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Calinic Botoșăneanul.
• Aducerea moaștelor ,,Sf. Ecaterina” – întâmpinare aeroport 18.35
• Orele 16,00-17,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva” (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 21,00 – 01,00 – Slujba de priveghere a Sf. M. Mc. Gheorghe – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
Vineri, 12 octombrie
• Orele 07,00 – 12,00 – Miezonoptica, Acatist şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Ignatie, episcopul Hușilor.
• Orele 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”
• Orele 19.00 – 20.30 – Pelerinajul „Calea Sfinţilor” – Procesiune cu moaştele „Sf. Cuv. Parascheva” și moaștele „Sf. M. Mc. Ecaterina” (Se va desfăşura pe acelaşi traseu ca şi anul trecut).
• Orele 21,00 – 01,00 – Slujba de priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
Sâmbătă, 13 octombrie
• Orele 07,00 – 12,00 – Miezonoptica, Acatist, Ceasurile şi Sf. Liturghie arhierească (în Catedrala Mitropolitană). Va sluji PS Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
• Orele 09,00 – 12,00 – Sfințirea bisericii „Sf. Mc. Iulian din Tars” din campusul universitar Tudor
• Orele 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”
• Orele 21,00 – 01,00 – Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva – Vecernia, Litia și Utrenia (în Catedrala Mitropolitană).
Duminică, 14 octombrie
• Orele 07,00 – 09,00 – Miezonoptica, Acatistul „Sf. Cuv. Parascheva”, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană).
• Orele 09,00 – 13,00 – Sfânta Liturghie arhierească (pe podiumul din B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt).
• Ora 17,00 – 18,00 – Paraclisul „Sf. Cuv. Parascheva”.
• Orele 18,00 – Seara Valorilor – Recepție organizată de Primăria Municipiului Iași.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;