Truse stomatologice pentru elevi şi studenţi, donate de municipalitate cabinetelor medicale

O parte dintre cabinetele medicale din unităţile de învăţământ şi campusurile universitare din municipiu vor beneficia, începând din acest an şcolar, de echipamente şi produse specifice în vederea prevenirii şi tratării afecţiunilor dentare, în cadrul unui proiect implementat de Primăria Municipiului Iaşi. În valoare de 300.000 de lei, acesta constă în achiziţionarea de truse stomatologice, care includ, printre altele, aparat de detartaj, instrumente de identificare a diverselor afecţiuni dentare, consolă, trusă de intervenţie etc., care vor fi donate de municipalitate unui număr de 23 de cabinete medicale, dintre care 19 care funcţionează în cadrul şcolilor iar patru în campusurile universitare din oraş. “Este vorba despre Colegiile Costache Negruzzi, Emil Racoviţă, Mihai Eminescu, Garabet Ibrăileanu, Liceul Economic, I.C. Ştefănescu, Dimitrie Sturza, Vasile Alecsandri, Miron Costin, Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir, şcolile generale Ionel Teodoreanu, I.C. Brătianu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Titu Maiorescu şi cabinetele medicale universitare din Campusurile Titu Maiorescu şi Tudor Vladimirescu”, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;