Studiul de fezabilitate al Spitalului Regional de Urgenţe se apropie de finalizare

În acest moment, documentaţia tehnică şi studiul de fezabilitate pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţe de la Iaşi sunt finalizate în proporţie de 80%, următoarea etapă premergătoare demarării procedurilor privind începerea lucrărilor fiind analiza cost-beneficiu a investiţiei, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica. El s-a întâlnit în această săptămână, la Bucureşti, cu Cristian Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, unde alături de reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi cei ai Spitalului „Sfântul Spiridon”, a discutat despre stadiul actual al proiectului Spitalului Regional de Urgenţe de la Iaşi. „În cadrul întâlnirii a fost ridicată, printre altele, şi problema reorganizării activităţii celorlalte unităţi spitaliceşti din Iaşi, odată cu intrarea în funcţiune a Spitalului Regional de Urgenţe, pornind de la fiecare secţie în parte. Concluzia a fost că, în ceea ce priveşte Spitalul „Sfântul Spiridon”, acesta va trebui să-şi reprofileze activitatea în funcţie de cea a Spitalului Regional de Urgenţe. Acest lucru nu însemnă că unele secţii de la Spitalul „Sfântul Spiridon” vor trebui să dispară, ci doar să-şi reorganizeze activitatea în funcţie de necesităţi”, a spus primarul. Potrivit proiectului aprobat de Ministerul Sănătăţii, Spitalul Regional de Urgențe de la Iaşi, al cărui cost se ridică la suma de 537 milioane de euro,  va dispune de 850 de paturi și 2.923 de angajați, numărul anual de pacienți fiind estimat la 100.000. Suprafața construită desfășurată a unității medicale va fi de 118.359 metri pătrați, lucrările urmând să înceapă în primul trimestru al anului 2020. Până acum, proiectul Spitalului Regional de Urgențe de la Iași este cel mai avansat dintre cele trei incluse în programul național (celelalte două fiind Craiova și Cluj – Napoca).

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;