Conflictul dintre ADV România și AM POSDRU ar putea fi soluționat pe cale amiabilă

Fundația ”Alături de Voi” România a luat la cunoștință poziția AM POSDRU, cu privire la acțiunea în instanță, declanșată de organizație, ca urmare a încălcării de către această autoritate a contractelor de finanțare pentru  proiectele – ID 1253 (finalizat pe 31.10.2011) și ID 51204 (în implementare până la data de 30.06.2013). ”ADV România a făcut toate demersurile formale posibile și a urmat întreaga procedură legală care anticipează acțiunea în instanță, deoarece scopul nostru a fost să implementăm proiectele în condiții optime, nu să recuperăm prin judecată banii europeni. În acestă procedură urmată este inclusă și chemarea la conciliere directă a AM POSDRU, pentru data de 6.12.2012. AM POSDRU nu s-a prezentat la această conciliere, așadar am înțeles că nu intenționa, la acel moment, rezolvarea amiabilă a situației. Ne bucurăm dacă, urmare a continuării demersului în justiție, AM POSDRU consideră că poate să soluționeze pe cale amiabilă cererile noastre îndreptățite și, dovadă a întregii noastre bune credințe, solicităm autorității să ne înainteze un document în acest sens, prin care să stabilească momentul întâlnirii în scopul amintit”, se precizează într-un comunicat de presă al Fundației ”Alături de Voi” România. În document se afirmă că, în situația în care AM POSDRU va acționa astfel și sumele validate ca și cheltuieli eligibile pentru proiectele implementate de ADV România vor intra în contul organizației, este probabilă oprirea acțiunii în instanță.  ”ADV România mulțumește tuturor celor care i s-au alăturat prin mesaje de susținere și mass mediei care a reflectat imparțial situația și rămâne un partener de dialog pentru implementarea cu succes a proiectelor europene”, se precizează în document.

Filed in: Informațía zilei, ONG-uri

Comments are closed.

;