11:59 am - Friday December 14, 2018

În premieră pentru zona Moldovei, o spectaculoasă cursă cu obstacole va fi organizată anul viitor la Iaşi

“Asaltul Lupilor”, cea mai cunoscută și iubită cursă cu obstacole din România, este organizată de Asociația RunCorp. Conceptul 100% românesc și nu o franciză va fi adus în capitala Moldovei anul viitor, pe 19 mai, când va avea loc cea de-a VI-a ediție, primele cinci desfășurându-se până acum în București. Proiectul își are originea în analiza nevoii de a crea un eveniment sportiv destinat oricărei persoane, indiferent de calitățile și pregătirea sa fizică, statut social sau gen. Organizatorii doresc să arate tuturor cât de ușor și de distractiv este să iei parte la o activitate de mișcare fizică în viața de zi cu zi, accentuând astfel importanța activităților fizice pentru îmbunătățirea stării de sănătate. Evenimentul constă în parcurgerea de către participanți, a unui traseu de aproximativ cinci kilometri, pe parcursul căruia trebuie să depășească un număr de  obstacole. Obstacolele sunt concepute în așa fel încât să testeze capacitățile fizice și psihice ale concurenților, în deplină siguranță și într-un mod cât mai distractiv, precizează organizatorii. Înscrierile au început în luna octombrie, iar până la sfârșitul anului 2018 sunt valabile tarife „early bid”, atât individuale, cât și pentru echipe. De asemenea, organizatorii au pregătite și pachete corporate (ocazie perfectă de a programa activități de team-building într-o companie) cât și posibilități de sponsorizare sau parteneriat pentru diferite activități logistice – cum ar fi cazare pentru participanții din alte orașe – sau de promovare, cum ar fi  parteneriatele media sau alte tipuri de colaborare. “În fiecare an reușim să organizăm un eveniment sportiv non-tradițional, la care să poată participa orice persoană, indiferent de aptitudinile și condiția sa fizică, concentrându-ne pe ajutorul reciproc și necondiționat între sportivi, pentru atingerea țelului comun – trecerea liniei de sosire de către toți participanții. Prin caracterul său, o cursă cu obstacole reprezintă o provocare pentru orice persoană, militează pentru o viață sănătoasă prin sport și reușește să transforme o competiție sportivă într-un prilej de distracție și de socializare”, a declarat Christian Nistor, CEO „Asaltul Lupilor”. Până acum s-au înscris participanți din toată țara, individual dar și pe echipe, iar nume cunoscute în lumea sportului s-au alăturat evenimentului, ca ambasadori ai unui stil de viață activ și sănătos așa cum îl promovează „Asaltul Lupilor”. Renumita cursă cu obstacole este găzduită de Enduro Ranch, singurul parc natural și de aventură off-road din Nord-Estul României, un spațiu ideal pentru turism experențial.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;