5:13 pm - Friday April 19, 9472

Reguli de bază recomandate de medici, care trebuie respectate pe perioada sezonului rece

În această perioadă cu temperaturi foarte scazute, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi recomandă populaţiei să respecte sfatul medicilor specific sezonului rece, regulile de igienă şi, de asemenea, să se vaccineze antigripal. „Statul în frig poate cauza hipotermie, degerături, dar şi probleme legate de starea psihică, precum somnolenţa, pierderile de memorie sau dificultăţile de vorbire. Specialistii atrag atenţia că, pe vreme friguroasă, se pierde până la 50% din căldura corpului prin extremităţi”, avertizează reprezentanţii DSP. Aceştia recomandă populaţie câteva reguli de bază, ce trebuie respectate în această perioadă, respectiv:

  1. Să se evite deplasările în spaţii deschise şi expunerea la frig. În cazul în care este necesară deplasarea, se recomandă folosirea mijloacelor de protecţie adecvate: căciuli, mănuşi, etc.
  2. Să se acorde o atenţie specială copiilor – evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distanţe lungi, în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător.
  3. Să se consume alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate, fructe, legume şi lichide, cu excepţia băuturilor alcoolice.
  4. Persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, este bine să evite deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate, care creează premisele decompensării, în condiţii de temperaturi scăzute.
  5. Încălzirea locuinţelor şi a spaţiilor închise de locuit trebuie să fie corespunzătoare. Trebuie evitată utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon. Este necesară asigurarea unei bune aerisiri a locuinţelor, cel puţin o dată pe zi, şi atenţie la supraîncălzirea atmosferei din locuinţă, pentru că şocul termic este mai mare atunci când se iese afară.
  6. Este importantă evitarea expunerii prelungite a mâinilor şi a picioarelor la temperaturi scăzute, pentru a se feri de degerături. De asemenea, trebuie evitată, pe cât posibil, deplasarea pe porţiunile acoperite cu gheaţă.

De asemenea, Direcţia de Sănătate Publică recomandă populaţiei ca în următoarea perioadă cu temperaturi scăzute să respecte următoarele reguli de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi viroze:

  1. Evitarea aglomerărilor umane.
  2. Evitarea, pe cât posibil, a contactului cu persoanele bolnave.
  3. Spălarea mâinilor tot timpul, mai ales după suflarea nasului şi venirea în contact cu persoane bolnave.
  4. Omul bolnav se izolează de restul familiei într-o cameră corespunzătoare din punct de vedere igienic (luminoasă, aerisită, suficient de încălzită 24 – 26 grade Celsius).
  5. Bolnavul va folosi batiste igienice în caz de tuse sau strănut.
  6. Aerisirea încăperilor sau a birourilor, cu menţinerea unei temperaturi de 18-20 grade C.
  7. Menţinerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate.
  8. Evitarea vizitării bolnavilor sau suspecţilor de gripă.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;