„Cartea albă a eroilor – gânduri pentru străbunici”, proiect interactiv la Palatul Culturii

Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași derulează în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași proiectul interactiv „Cartea albă a eroilor – gânduri pentru străbunici”, adresat întregii comunități ieșene, dar nu exclusiv. Proiectul vizează consolidarea memoriei personale și colective, prin constituirea unei colecții de imagini ale „străbunicilor”, care vor fi ulterior proiectate pe un ecran, alături de gândurile pe care posesorii fotografiilor vor fi invitați să ni le împărtășească în legătură cu predecesorii lor care au luptat pentru întregirea țării. „Practic, în perioada 23 noiembrie – 16 decembrie 2018, toți deținătorii de fotografii ale membrilor familiei care au luptat în Primul Război Mondial sunt rugați să caute în arhiva personală, în albume de epocă, în sertare sau în pod, pentru a-i identifica pe eroii care ilustrează memoria acelor vremuri de restriște. Sunt așteptați apoi la Palatul Culturii din Iași, cu fotografiile eroilor, personali și naționali, pentru a le prezenta echipei de specialiști de la Biroul de Informații, care îi vor ajuta să le scaneze și să noteze în formularul creat special în acest scop o scurtă descrie a personajului ilustrat. Intenționăm astfel să creăm un monument virtual al eroilor naționali, o nouă modalitate de raportare – la un veac distanță – la oamenii care au rezistat crudelor realități ale acelor timpuri, astfel încât personalitățile lor, sacrificiile lor, umanitatea lor să devină cunoscută și pe această cale generațiilor actuale și viitoare. Pentru iubitorii informației tipărite, la finalul proiectului vom realiza și o broșură cu imaginile colectate, ce va fi distribuită gratuit”, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă.

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;