Manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, organizate în această săptămână la Iaşi

Consiliul Județean (CJ) Iaşi va organiza în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie o serie de manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri și Zilei Naționale a României. Luni, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul instituţiei, președintele CJ Iaşi, Maricel Popa, a prezentant programul complet al manifestărilor. Acestea vor debuta joi, 29 noiembrie, la ora 11.00, în Parcul memorial din comuna Ciurea, cu acţiunea de plantare a o mie de stejari în memoria celor o mie de victime ale accidentului feroviar de la Ciurea, din 31 decembrie1916/13 ianuarie 1917, urmată, la ora 12.00, la Bârnova, de plantarea unui brad în curtea bisericii, locul unde este înmormântat Ion Inculeț președintele Sfatului Țării. Vineri, 30 noiembrie, între orele 19.00 – 21.00, la Casa Studenților va avea loc concertul Filarmonicii „Moldova Iași”, dedicat Zilei României, dirijor Victor Dumănescu, dirijorul corului- Doru Morariu, în program: lucrări de C. Țăranu, G Enescu, Gh Dumitrescu. T.Jarda. La ora 18.00, la Teatrul „Luceafărul” va avea loc lansarea Ansamblului Folcloric al Județului Iași – spectacolul va fi susținut de orchestra, dansatorii și soliștii vocali ai Ansamblului Artistic Profesionist al Județului Iași. Invitați: Patricia Lauș, Ana-Maria Ababei, Claudia Martinică, Constantin Bahrin, Dan Doboși, Sorin Filip, Maria Murgoci, Ștefan Cigu, Horațiu Cigu și Matilda Pascal Cojocărița. Sâmbătă, 1 Decembrie, la ora 13.00, în Sala “Henri Coandă” de la Palatul Culturii va avea loc lansarea volumului ”100 de ani de grafie romanească”- Biblioteca județeană, ”100 de cărți de acum 100 de ani la Iași”- Biblioteca Județeană, urmată de expoziția tematică de carte ” 100 de cărți pentru 100 de ani”- Biblioteca Județeană. Manifestările se vor încheia la ora 16.00, cu un spectacol de muzică și dansuri populare, un concert susținut de Filarmonica „Moldova” Iași şi un moment susținut de actori ai Ateneului Iași, urmate de discursurile și mesajele autorităţilor şi de lansarea de lampioane în memoria victimelor Primului Război Mondial.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;