Iaşul va adera la proiectul Unirii Bucovinei cu România

Centenarul Unirii Bucovinei cu România va fi marcat  miercuri, 28 noiembrie, la Palatul Roznovanu, unde la ora 9.30 este programată o şedinţă solemnă a Consiliului Local al Municipiului Iaşi. Cu acest prilej, aleşii locali vor aproba Rezoluţia Unionistă de Aderare a Municipiului Iaşi la Proiectul Unirii Bucovinei cu România. În cadrul şedinţei, primarul Mihai Chirica va citi Declaraţia de Recunoaştere a faptului că Ţinuturile Cernăuţi, Storojineţ şi Herţa sunt parte a României Mari. Documentul va fi înmânat spre semnare fiecărui consilier în parte. De asemenea, va fi citită Moţiunea de Unire a Bucovinei cu Regatul României, elaborată la 15 noiembrie 1918 şi adoptată prin vot, la Cernăuţi, pe 28 noiembrie 1918. Reamintim că în şedinţa Consiliului Local din 30 martie 2018 a fost votată în unanimitate Rezoluţia de Aderare a Municipiului Iaşi la Proiectul de Unire a Basarabiei cu România. Pe lângă Executivul municipalităţii ieşene, la şedinţa extraordinară din 28 noiembrie 2018 vor mai participa invitaţi din Cernăuţi, rectorii universităţilor, academicieni, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură. Ulterior, de la ora 11.00 vor fi lansate două volume editate de Academia Română în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iaşi. Volumele din seriile „Basarabica”, respectiv „Civilizaţie Românească vor fi prezentate de vicepreşedintele Academiei Române acad. Victor Spinei, căruia i se va conferi titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi. La ora 11.30, la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan va oficia slujba de pomenire nominală a făuritorilor Unirii Bucovinei cu România. La ora 12.00 se vor trage clopotele la Catedrala Mitropolitană şi în bisericile din toată ţara. De la ora 12.00, la Primăria Municipiului Iaşi va avea loc lansarea mapei filatelice dedicată Centenarului Unirii Bucovinei cu România, proiect realizat de Romfilatelia. Evenimentul va fi urmat de vernisarea expoziţiei de fotografie dedicată Centenarului Unirii Bucovinei cu România. Ulterior, la ora 13.00, este programată să se desfăşoare în Aula Bibliotecii Central Universitare „Mihai Eminescu” Gala Premiilor „Costache Negruzzi”. Finalul zilei consacrate Centenarului Unirii Bucovinei cu România va avea loc la Ateneul din Iaşi, care va găzdui, de la ora 18.00, lansarea volumului „Regina Mamă Elena. Mariajul şi despărţirea de Carol al II – lea”.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;