12:00 pm - Friday December 14, 2018

40.000 de lei strânşi din donaţii pentru copiii cu autism din Iaşi

Asociaţia „Surâsul Albastru” pentru copiii cu autism mulţumeşte tuturor celor care au oferit sprijin în organizarea concertului caritabil din 4 decembrie, găzduit de Palatul Culturii. Evenimentul a fost organizat de Primăria Iași și a fost inclus pe agenda manifestărilor dedicate Anului Centenar. Intitulat „Un secol de Dor”, concertul a fost susținut de către maestru Grigore Leșe, alături de care s-a aflat Ansamblul „Floralia” al Universității Naționale de Arte „George Enescu”, dirijat de către conf. univ. dr. Irina Zamfira Dănilă, și Corul Bărbătesc „Iosif Naniescu”, dirijat de către lectpr univ. preot Ionuț-Gabriela Nastasă. Evenimentul a urmărit promovarea înţelegerii problemelor cu care se confruntă copiii cu autism şi familiile lor, iar spectatorii din sală au aflat amănunte despre această tulburare şi despre ce se poate face. În plus, a fost ocazie pentru schimbarea atitudinii față de ei prin eliminarea barierelor în ceea ce privește integrarea lor în comunitatea ieşeană. „Este important să înţelegem cât de diferiţi suntem, să ne acceptăm şi să ne iubim. Copiii cu autism au nevoie de multă dragoste, ca fiecare dintre noi. Putem face acest lucru şi prin terapie, dar şi prin acceptarea diferenţelor şi susţinerea celor de lângă noi”, a spus Cristina Nichita, membru fondator al asociaţiei. La finalul unei seri în care bucuria a cuprins inimile adunate în Sala “Henri Coandă” s-au strâns din donaţii și sponsorizări 40.000 de lei, sumă din care vor fi plătite şedinţele de terapie în cazul unor copii proveniţi din familii cu situaţii materiale dificile, anunţă organizatorii evenimentului, într-un comunicat de presă.

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;