5:13 pm - Tuesday April 19, 5121

Game, set şi meci: Concordia Chiajna – Poli Iaşi 3-6

Politehnica Iaşi continuă marşul triumfal în Liga 1, reuşind vineri seara, la Chiajna, cea de-a treia victorie consecutivă în campionat, rezultat în urma căruia formaţia din Copou a egalat-o la puncte pe Astra Giurgiu, ocupanta ultimului loc care permite accesul în play-off. Pe un teren care a semănat mai mult a patinoar şi pe o ninsoare care nu a contenit pe tot parcursul meciului, elevii lui Flavius Stoican au învins la scor de tenis (6-3) pe una dintre codaşele clasamentului, după o partidă în care Andrei Cristea şi Moussa Sanoh au reuşit, fiecare, câte o „dublă”, celelalte goluri ale moldovenilor fiind operele lui Dylan Flores şi Platini. Întâlnirea a debutat cum nu se putea mai bine pentru oaspeţi, care în min. 8 aveau deja 2-0 pe tabela de marcaj, după reuşitele lui Andrei Cristea (min. 4 – şut din interiorul careului, fără nicio şansă pentru Caparco) şi Moussa Sanoh (min. 8 – după o fază de la colţul terenului). În min. 17 putea fi 3-0 pentru ieşeni, dacă Patrick Petre nu întârzia la întâlnirea cu balonul, din centrul careului, după centrarea perfectă a lui Platini de pe partea dreaptă. Şi, cum în fotbal ocaziile se răzbună, trei minute mai târziu, gazdele reduc din diferenţă prin Marc, care trimite balonul cu capul în plasa porţii lui Denis Rusu, după o centrare a lui Romeo Deaconu. Prima repriză se încheie cu ratarea lui Andrei Cristea (min. 38), balonul trimis de atacantul oaspeţilor fiind respins spectaculos, in extremis, în corner, de Caparco! La fel ca în primul mitan, oaspeţii încep foarte bine şi repriza a doua, Dylan Flores reuşind în min. 48 să restabilească diferenţa de două goluri pe tabelă, după o combinaţie excelentă în careu cu Platini. În min. 55, scorul urcă la 1-4, după ce Moussa Sanoh îşi trece în cont „dubla” cu un şut plasat, pe jos, din interiorul careului. Două minute mai târziu, Andrei Cristea reuşeşte, la rându-i, „dubla”, cu un şut, de această dată, din afara careului. La 1-5, Concordia nu mai are ce pierde şi se aruncă în atac, eforturile elevilor lui Dorinel Munteanu fiind răsplătite în min. 64 şi min. 67, prin golurile reuşite de Andrei Marc şi, respectiv, Constantin Albu. Ifovenii forţează, în continuare, în atac, însă Măzărache (min. 77) ratează incredibil dintr-o poziţie ideală. Şi, când toată lumea se pregătea de ultimul fluier al arbitrului, Iaşul mai înscrie o dată, în min. 90, prin Platini, care după ce s-a jucat cu defensiva gazdelor, a înscris plasat în poarta nefericitului Caparco, stabilind scorul final: Concordia – Poli Iaşi 3-6! Un meci de povestit nepoţilor, un meci în care, spre cinstea lor, cele două formaţii nu s-au menajat deloc, pe un teren foarte greu şi pe o vreme deloc prietenoasă. De menţionat că cea de-a doua reuşită a lui Andrei Cristea din acest meci a însemnat golul cu nr. 100 reuşit în Liga 1 de căpitanul Iaşului şi că partida de la Chiajna a fost ultima oficiată de Alexandru Tudor la centru, reputatul „cavaler al fluierului” încheindu-şi, astfel, cariera oficială de arbitru. După 20 de etape, Politehnica Iaşi ocupă locul 8 în clasamentul Ligii 1, cu 27 de puncte, la egalitate de cu Astra Giurgiu şi Sepsi Sfântu Gheorghe, dar cu un golaveraj mai slab. Au evoluat echipele: Concordia: Caparco – Matei, Leca, Marc, Bărboianu – Gorobsov, Prepeliţă – Ivanovici, M. Cristescu (min. 64 Ropotan), Deaconu – Batin (min. 62 Măzărache); Poli Iaşi: Rusu – Gallego, Frăsinescu, Cioinac, Sin – Qaka – Platini, Flores (min. 90 Mihăescu), P.Petre (min. 71 Chelaru), Sanoh (min. 78 Zaharia) – A. Cristea. În etapa viitoare, ultima din acest an, Politehnica Iaşi va întâlni vineri, 21 decembrie, de la ora 17.30, în Copou, „lanterna roşie” a clasamentului, formaţia FC Voluntari.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;