5:13 pm - Monday April 19, 8962

Sistem nou de plată a biletelor de călătorie, direct în mijlocul de transport

Ieşenii vor putea să își achite călătoriile cu mijloacele de transport în comun din municipiu cu cardul bancar contactless, printr-o simplă apropiere a acestuia de noile aparate care vor fi instalate în autobuze și tramvaie, în deplină securitate. După aprobarea plății, care durează doar câteva secunde, dispozitivul va emite o dovadă, pe care utilizatorul este obligat să o păstreze pe tot parcursul călătoriei. Biletul eliberat de aparat are o valabilitate de 120 de minute. Prin intermediul POS-ului pot fi cumpărate doar bilete cu o călătorie, în valoare de 2,5 lei, tarif standard, și nu se aplică niciun comision, anunţă reprezentanţii Companiei de Transport Public (CTP), într-un comunicat. Dispozitivele care au început  să fie montate în autobuze şi tramvaie acceptă orice tip de card contactless (MastercardMaestro și VISA), de la orice bancă emitentă, din țară și din străinătate. Noile validatoare reprezintă o soluție în premieră pentru municipiul Iași, fiind dezvoltată de BCR, în parteneriat cu Telekom România. „Procedura de montare a aparatelor în autobuze și tramvaie a început săptămâna trecută, iar sistemul va fi funcțional în toate mijloacele de transport în cursul lunii martie. Dispozitivele care au fost amplasate în vehicule pot fi deja folosite de către călători”, se arată în încheierea comunicatului CTP.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;