4:39 am - Sunday May 26, 2019

Poli Iaşi se întăreşte cu un mijlocaş adus din liga a doua belgiană

Cu numai trei zile înaintea primului joc oficial din acest an (luni, 4 februarie, de la ora 20.00, în deplasare, în compania formaţiei Dinamo Bucureşti, în cadrul etapei a XXII-a a Ligii 1), Politehnica Iaşi face o nouă mutare pe piaţa transferurilor, în perspectiva întăririi lotului cu care urmează să abordeze partea a doua a sezonului. Astfel, după ce numai cu o zi în urmă a obţinut semnătura atacantului spaniol Boris Garros (30 de ani), transferat de la Apollon Smyrnis (ultima clasată în prima ligă din Grecia), oficialii clubului din Dealul Copoului au reuşit să dea o nouă lovitură, prin aducerea mijlocaşului belgian Willy Semedo, ultima dată la KSV Roeselare, formaţie care evoluează în liga secundă din Belgia. În vârstă de 24 de ani, Semedo a jucat în prima ligă din Cipru pentru Alki Oroklini, marcând cinci goluri în 20 de partide. În ianuarie 2018 a fost transferat la Charleroi, în prima ligă belgiană, unde a evoluat în două meciuri din play off-ul competiției. În vara aceluiași an, noul jucător al Iaşului a fost împrumutat la KSV Roeselare. Semedo poate evolua ca mijlocaș, atât lateral, în ambele benzi, cât și ca mijlocaș central. Potrivit reprezentanţilor clubului ieşean, Semedo va efectua în cursul acestei zile vizita medicală, după care va semna un contract valabil până la finalul acestui sezon, cu drept de prelungire pe încă un an.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;