CNAIR a scos la licitaţie completarea studiului de fezabilitate pentru A8

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat licitația pentru atribuirea contractului “Completarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, prin publicarea în Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) a anunțului de participare. Valoarea estimată a contractului este de 29.912.230,22 de lei, fără TVA. Potrivit unui comunicat al instituţiei, contractul presupune prestarea următoarele servicii și elaborarea cel puțin a următoarelor documente: completarea documentației aferente Studiului de Fezabilitate “Autostrada Târgu Mureș – Ditrău” și “Autostrada Ditrău – Târgu Neamț”, în conformitate cu reglementările tehnice și legislația în vigoare, și a cerințelor caietului de sarcini, documentul suport aferent proiectului în vederea susținerii cererii de finanțare şi, respectiv, acordarea de asistență pentru beneficiar, atât pe parcursul procesului de pregătire a cererilor de finanțare, cât și în perioada de evaluare a acestora de către toate instituțiile implicate în acest proces (MT-DGOIT și Comisia Europeană). Durata contractului este de 18 luni începand de la data de începere a contractului și cuprinde: 14 luni pentru completarea studiului de fezabilitate și patru luni pentru asigurarea asistenței tehnice. Data limită de depunerea a ofertelor a fost stabilită pentru 20 martie 2019.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;