Tronsonul Iaşi – Târgu Neamţ de pe A8 va fi finalizat până în anul 2022, promite Guvernul

Reprezentanţii Asociațiilor „Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, „Împreună pentru A8”, „Moldova Vrea Autostradă” și „Pro Infrastructură pentru susținerea construirii autostrăzilor în regiunea Moldovei” au protestat vineri, 8 februarie, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru neincluderea Autostrăzii Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş (Autostrada „Unirii”) în proiectul de buget pentru acest an, întocmit de Guvern. Ulterior, reprezentanții celor patru asociații au fost invitați la o întâlnire oficială cu premierul Viorica Dăncilă și consilierul personal al primului ministru, Darius Vâlcov, pe tema revendicărilor din scrisoarea publică ce a fost înmânată cu această ocazie prim-ministrului. „Întâlnirea a durat o oră și douăzeci de minute și a atins toate punctele acestui document transmis și celorlalte instituții de resort de către organizațiile civice după publicarea proiectului de buget național, care inițial nu prevedea nici o alocare financiară pentru infrastructura mare din zona Moldovei”, au precizat reprezentanţii asociaţiilor.

Principalele puncte discutate la întâlnirea oficială de la Palatul Victoria

  1. La solicitarea asociațiilor, ca urmare a deprofesionalizării instituției, premierul a susținut reorganizarea de urgență a CNAIR, luând în calcul scindarea acesteia, una dintre viitoarele structuri intrând sub tutela Guvernului.
  2. Termenele asumate de Guvernul Dăncilă pentru finalizarea lucrărilor la autostrada A8 Ungheni-Iași-Târgu Mureș sunt:
  • Tronsonul Iași-Târgu Neamț până în anul 2022;
  • Traseul complet al autostrăzii până în 2026.
  1. Guvernul nu dorește să renunțe la ideea construirii în Parteneriat Public Privat a tronsonului Ungheni-Iași-Târgu Neamț (Lețcani-Cristești), reiterând argumentul costurilor mai mici de construcție prin această variant și procedura anevoioasă din cauza birocrației.

La criticile asociațiilor referitoare la viitoarea taxă de autostradă pentru acest segment, estimată la aproximativ 7 euro pentru 68 de kilometri, reprezentanții Guvernului au replicat că toate autostrăzile din România vor fi în curând cu taxă.

  1. Nu a fost lămurit aspectul privind lipsa unui segment de 32 de kilometri din autostrada A8 (tronsoanele Ungheni-Iași-Lețcani și Cristești-Târgu Neamț), din Studiul de Fundamentare, reprezentanții Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză neputând oferi un răspuns la această problemă concretă.
  2. Pe tronsonul Lețcani-Cristești (61+7 km), în maxim două săptămâni va fi aprobat Studiul de Fundamentare și va fi scos la licitație pentru selecția de oferte în varianta PPP. Ofertanții iși vor asuma toată investiția – Studiul de Fezabilitate + Proiectul Tehnic + Execuție.
  3. Pentru tronsoanele Pașcani-Suceava și Suceava-Siret, aparținând autostrăzii A7, urmează să fie aprobați indicatorii tehnico-economici ai proiectului.
  4. Podul de la Ungheni va fi mutat în avalul râului Prut, ca urmare a unei suprapuneri cu o arie naturală protejată. Din acest motiv, segmentul A8 Ungheni-Iași-Lețcani va face obiectul unui proiect distinct, ieșind din varianta PPP și trecând în administrarea CNAIR.

Asociațiile ce promovează construirea autostrăzilor Moldovei vor continua monitorizarea și implicarea activăîn ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor mai sus menționate.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;