664 de locuri de muncă vacante, puse la dispoziţie de AJOFM Iaşi

În săptămâna 20 – 27 martie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie 664 locuri de muncă vacante, din care 606 pentru persoanele cu studii medii şi 58 pentru cele cu studii superioare. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în servicii (319), construcţii (177), industrie (85) confecţii (65), respectiv agricultură şi silvicultură (15). Angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă în aceeaşi perioadă, prin intermediul portalului de mobilitate al forţei de muncă EURES, un număr de 295 de joburi, cele mai multe în Olanda (83), Marea Britanie (75) şi Germania (43). Conform datelor centralizate, pentru Olanda se caută lucrător în sere, culegător sparanghel şi culegător căpşuni, în Marea Britanie îngrijitor persoane la domiciliu, farmacist şi infirmier, în timp ce în Germnia, cele mai căutate locuri de muncă sunt cele de măcelar, şofer de camion, şofer de autobuz, tâmplar, specialist restaurant, tehnician sondaje topografice, personal servire şi mecanic maşini industriale. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă în străinătate pot găsi ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta personal la sediul AJOFM din Iaşi, unde consilierul EURES le poate oferi toate detaliile solicitate.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;