10:29 pm - Wednesday January 27, 2021

Grădiniţe construite cu fonduri europene la Iaşi

În perioada următoare, în municipiul Iaşi vor fi construite mai multe grădiniţe, prin intermediul unor proiecte cu finanţare europeană. Întruniţi în şedinţă extraordinară, aleşii locali au aprobat joi , cu unanimitate de voturi, studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, proiectul tehnic de execuție, precum și bugetul aferent proiectului privind construirea  unei grădinițe în zona Bucium. Investiția își propune construirea unui corp de clădire P+, aferent grădiniței cu program prelungit din cartierul Bucium, cu o suprafață construită desfășurată de 1.645 mp. „Lucrările vor consta în construirea și echiparea grădiniței cu nouă grupe la program prelungit, la care se va adăuga construirea și amenajarea locului de joacă pentru copii aferent unității de învățământ preșcolar”, se arată în nota de fundamentare care a însoţit proiectul de hotărâre. Valoarea totală a proiectului este estimată la suma de 5.972.256,22 lei, contribuția proprie a municipiului Iași reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor eligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, este în cuantum de 119.445,13 lei inclusiv TVA. Durata de implementarea a proiectului este de 36 de luni, din care 30 de luni reprezintă durata de execuție a lucrărilor. Un alt proiect de hotărâre aprobat, de asemenea, cu unanimitate de voturi, de către consilieri vizează studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici, proiectul tehnic de execuție, precum și bugetul aferent pentru construcția unei grădinițe în zona Dacia. Investiția constă în construirea unui corp de clădire P+E aferent grădiniței cu program prelungit din cartierul Dacia, cu o suprafață construită desfășurată de 2.375 mp. De asemenea, proiectul include echiparea funcționalului școlar și amenajarea unui spațiu de joacă pentru copii. Valoarea totală a proiectului este estimată la 7.957.711,43 lei, iar contribuția proprie a municipiului Iași, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor eligibile ale proiectului-cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, este în cuantum de 159.154,23 lei inclusiv TVA. Durata de implementarea a proiectului este de 36 de luni, din care 30 de luni reprezintă durata de execuție a lucrărilor. Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de joi a Consiliului Local s-a aflat și proiectul de hotărâre privind aprobarea proiectului care are ca scop reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit (GPP) nr.13 din municipiul Iași, documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, indicatorii tehnico-economici, precum și a bugetul aferent proiectului pentru corpul funcțional al grădiniței. Valoarea totală a proiectului este estimată la 5.830.917,69 lei, iar contribuția proprie a municipiului Iași, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor eligibile ale proiectului-cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, este în cuantum de 116.618,36 lei inclusiv TVA. Investiția va consta în reabilitarea corpului de clădire P+1E, corpul funcțional al grădiniței cu program prelungit nr.13 din cartierul Tătărași. Primarul Mihai Chirica a anunţat în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local că municipalitatea va continua programul de construcţie de grădiniţe în cartiere, din fonduri europene sau de la bugetul de stat, primele vizate fiind zonale Copou, Nicolina şi Tătăraşi.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;