Chestionar de satisfacţie prin SMS la Maternitatea ”Cuza Vodă” din Iași

Pacientele internate la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Cuza Vodă” din Iași vor putea, începând de săptămâna viitoare, să aprecieze calitatea serviciilor prin intermediul unui simplu mesaj telefonic. ”Suntem primul spital public din țară care va implementa acest sistem care ne va fi foarte util pentru o evidență a serviciilor medicale oferite și, mai ales, pentru a vedea unde este nevoie de îmbunătățiri. La o zi după externare, pacientele vor primi pe numărul de telefon declarat în fișa de spitalizare un mesaj care va conține un chestionar cu 15 întrebări referitoare la actul medical primit în unitatea noastră și la condițiile hoteliere. Vor putea spune dacă au fost mulțumite de curățenia din saloane, își vor putea exprima părerea despre comportamentul, modul de comunicare și atitudinea personalului medical și nemedical și vor putea spune dacă vor recomanda spitalul Cuza Vodă şi altor persoane, pentru a-și aduce pe lume copiii aici sau pentru a se trata”, a declarat Robert Dâncă, managerul Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Cuza Vodă” Iași. ”Apreciez preocuparea managerului pentru siguranța și calitatea serviciilor medicale în beneficiul pacientelor. Acest spital este unul dintre cele mai bune din țară și asta se reflectă și în adresabilitatea foarte ridicată la nivel regional. Să nu uităm că, anul trecut, această unitate medicală a fost declarată de Observatorul Român de Sănătate ca fiind cea mai bună la nivel național, din punct de vedere al satisfacției pacienților”, a afirmat, la rândul său, Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iaşi. Reprezentanții spitalului aflat în subordinea autorităţilor judeţene speră să primească răspunsuri de la cel puțin trei sferturi din numărul pacientelor chestionate. Sistemul va fi implementat din fondurile proprii ale unității medicale. Chestionarele nu sunt obligatorii și vor fi utilizate în paralel cu cele scrise, pe care pacientele le primesc acum în perioada internării. Anual, la Maternitatea „Cuza Vodă” se înregistrează peste 15.000 de internări, fiind aduşi pe lume peste 6.000 de copii.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;