1.500 de persoane au fost încadrate în muncă în primele două luni ale anului, la Iaşi

În primele două luni ale anului, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi au fost încadrate în muncă 1.518 persoane, dintre care 630 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 537 au peste 45 de ani, 339 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 367 au între 25 și 35 de ani, iar 275 sunt tineri sub 25 de ani (274 tineri NEET) – informează reprezentanţii AJOFM Iaşi. În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 736 provin din mediul urban, iar 782 persoane sunt din mediul rural. Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (403), urmate de cele cu studii profesionale (401) si studii primare sau fără studii (325). Numărul celor cu studii gimnaziale este de (204) iar cei cu studii superioare sunt în număr de (185). Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Iaşi, 1.386 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. “Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a AJOFM Iași, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în primele două luni ale anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3.710 persoane”, a declarat Gabriela Vasilache, directorul executiv al AJOFM Iaşi.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;