Programul cinematografului „Ateneu” în perioada 8-13 aprilie

Noi producții cinematografice, premiate la festivaluri naționale și internaționale, vor rula în această săptămână la Cinema „Ateneu”.  Săptămâna începe cu En liberté!/ În libertate!, regizat de Pierre Salvadori, pelicula care ne conduce într-un oraș de pe Riviera Franceză, unde locuiește Yvonne, tânăra văduvă a lui Santi. Continuăm cu Pet sematary/Cimitirul animalelor, unde aflăm povestea unei familii care se mută într-un orășel liniștit, aceștia fiind întâmpinați de un cimitir de animale aflat în apropierea noii lor case.  Joi și vineri, vedem filmele din cadrul American Independent Film Festival, într-o ediție pilot, la Iași. Pe parcursul celor două zile de film independent american vor rula filme precum „The Favourite”, r. Yorgos Lanthimos; „Vox Lux”, r. Brady Corbet; „Good Time”, r. Benny și Josh Safdie, „Paterson”, r. Jim Jarmusch; „Under the Silver Lake”, r. David Mitchell și „The Sisters Brothers”, r. Jacques Audiard. Toate filmele vor avea câte o proiecție pe parcursul ediției de la Iași și vor fi introduse de Liviu Antonesei,scriitor, publicist și Profesor universitar doctor emerit în cadrul Departamentului de Științe ale Educației – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar studenții și elevii au intrarea gratuită.  În week-end luăm ceaiul alături de cei mici și figurinele din Tea Pets/ Jack și figurinele fermecate, dar figurinele nu sunt doar obiecte de colecționat, ci și talismane care poartă noroc. În povestea aceasta, ele sunt chiar și mai mult: talismane cu adevărat fermecate!

Filmele pot fi urmărite conform programului, astfel:

8 aprilie 2019

Ora 18.00 – “În libertate” – En liberté! – (regia Pierre Salvadori)  – AP 12

Ora 20.00 – “Cimitirul animalelor” – Pet Sematary – (regia Kevin Kolsch, Dennis Widmyer) – Nerecomandat sub 15 ani

10 aprilie 2019

Ora 18.00 – “În libertate” – En liberté! – (regia Pierre Salvadori)  – AP 12

Ora 20.00 – “Cimitirul animalelor” – Pet Sematary – (regia Kevin Kolsch, Dennis Widmyer) – Nerecomandat sub 15 ani

11 aprilie 2019 – American Independent Film Festival, ediția I

Ora 16.00 – “Paterson” – (regia Jim Jarmusch)  – AG

Ora 18.30 – “Favorita” – The Favourite – (regia Yorgos Lanthimos) – AP 12

Ora 21.00 – “Vox Lux” – PREMIERĂ – (regia Brady Corbet)

12 aprilie 2019

Ora 16.00 – “Good Time: Pe bune, o să-ți placă” – (regia Ben Safdie, Joshua Safdie) – Nerecomandat sub 15 ani

Ora 18.00 – “Under the Silver Lake” – PREMIERĂ – (regia David Robert Mitchell) – AP 12

Ora 21.00 – “The Sisters Brothers” – PREMIERĂ – (Jacques Audiard) – Nerecomandat sub 15 ani

13 aprilie 2019

Ora 14.00 – “Jack și figurinele fermecate” – (regia Gary Wang) – AG

„În libertate” – AP 12

Regia: Pierre Salvadori

Cu: Adèle Haenel, Pio Marmaï, Audrey Tautou, Damien Bonnard, Octave Bossuet

Gen film: Comedie, Crimă, Dramă, Romantic, Dragoste

Durată: 110 minute

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=LFVAQk_zu-c

Într-un oraș de pe Riviera Franceză locuiește Yvonne (Adèle Haenel), tânăra văduvă a lui Santi (Vincent Elbaz), comisar de poliție și erou local. Când realizează că soțul ei nu este deloc un exemplu pentru fiul lor și că un un bărbat inocent, Antoine (Pio Marmaï), a făcut 8 ani de închisoare pentru faptele lui Santi, Yvonne vrea să facă tot ce poate pentru a-l ajuta pe fermecătorul Antoine să se întoarcă la viața și la soția sa, Agnès (Audrey Tautou). Totul, mai puțin să spună adevărul.

De îndată ce e eliberat din închisoare, Antoine e ca o grenadă gata oricând să explodeze: vorbește singur, crede că poate face orice, ca și cum ar avea puteri supranaturale, iar toate acestea duc la pierderea lucidității și a propriei identități, ceea ce va duce la o succesiune impresionantă de evenimente extrem de amuzante.

„Cimitirul animalelor” – Nerecomandat sub 15 ani

Regia: Kevin Kolsch, Dennis Widmyer

Cu: Jason Clarke, Amy Seimetz, John Lithgow, Naomi Frenette, Hugo Lavoie

Gen film: Horror, Thriller

Durată: 101 minute

Trailer:https://www.youtube.com/watch?v=VllcgXSIJkE

Inspirat de horror-ul lui Stephen King, Pet Sematary/Cimitirul animalelor urmăreşte viaţa doctorului Louis Creed (Jason Clarke), care – după ce se mută cu soţia sa Rachel (Amy Seimetz) şi cu cei doi copii mici, din Boston undeva la ţară în Maine – descoperă un misterios cimitir în pădure, nu departe de casa familiei. Atunci când familia este lovită de o tragedie, Louis se îndreaptă către un vecin ciudat, Jud Crandall (John Lithgow), declanşând o primejdioasă reacţie în lanţ ce va da drumul unei forţe malefice cu consecinţe greu de estimat.

„Jack și figurinele fermecate” – AG

Regia: Gary Wang

Cu: Guanlin Ji, Cristi Neacșu, Alexandra Radu, Alina Teianu, Ernest Fazekaș

Gen film: Animație, Aventuri

Durată: 100 minute

Trailer:https://www.youtube.com/watch?v=ZnP_lPFA_ag

Figurinele pentru servit ceaiul sunt de nelipsit pentru orice pasionat de ceai. De obicei, au formă de animăluțe, și își schimbă culoarea când verși ceaiul fierbinte peste ele. Dar ele nu sunt doar obiecte de colecționat, ci și talismane care poartă noroc. În povestea noastră, ele sunt chiar și mai mult: talismane cu adevărat fermecate! Protagonistul nostru, Jack, trăiește într-un magazin de ceai, și este singurul care nu își poate schimba culoarea, deși a fost creat de un maestru foarte priceput. Norocul i se schimbă când apare Robo, o creatură venită din viitor, care îl poate ajuta, dar numai dacă Jack acceptă să pornească într-o călătorie în viitor, unde există o soluție ce îi poate rezolva problema…

Jack și figurinele fermecate este o animație originală, o poveste pentru întreaga familie, despre cum să nu-ți pierzi niciodată speranța, chiar dacă pentru asta e nevoie să-ți strângi tot curajul de care ești capabil, și să pornești în cea mai senzațională călătorie – în viitor!

Biletele sunt puse în vânzare la prețul unic de 12 lei, respectiv 15 lei pentru filmul 3D și proiecția de gală și vor putea fi achiziționate on-line de pe site-ul  www.ateneuiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului din Iași, de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-16.30 sau cu o oră înaintea începerii spectacolului. Ochelarii 3D sunt incluși în prețul biletului.

Preț bilet normal: 12 lei

Detalii pe:

Facebook: Cinema Iași

Instagram: www.instagram.com/iasicinema/

Site-ul: www.ateneuiasi.ro

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;