1:28 am - Thursday April 25, 2019

Spitalul de Neurochirurgie din Iași a devenit centru internațional de pregătire în chirurgia spinală

Clinica de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi a primit în această săptămână acreditarea din partea celei mai mari organizații mondiale din domeniul educației și promovării excelenței în traumatologia și patologia sistemului musculo-scheletal (AO SPINE), devenind în acest moment singurul centru din sud estul Europei, care poate pregăti medici în chirurgia spinală. ”O asemenea recunoaștere din partea unei organizații mondiale în domeniul sănătății, cum este Asociația O SPINE, ne onorează. Tot ce s-a întâmplat în spital în ultimii ani a fost un efort încununat acum de succes, iar faptul că am ajuns până aici ne dă încredere că putem continua în aceeași notă. Nu e simplu să fii pe locul întâi, este o onoare, dar și o obligație”, a declarat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. N Oblu”, joi, într-o conferinţă de presă, subliniind că acest nou centru de pregătire reprezintă un pas important atât pentru medici, cât și pentru pacienții care vor beneficia astfel de cele mai moderne tratamente existente în lume. ”În clinica noastră vor putea fi școlarizați în medicina spinală specialiști din întreaga lume. Este o bucurie pentru noi să fim acceptați în această organizație academică, e o certificare a faptului că toți pacienții sunt și vor fi tratați după anumite standarde de calitate care funcționează peste tot în comunitatea europenă”, a spus, las rândul său, dr. Cezar Popescu, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență ”Prof. Dr. N Oblu”. Prezent la conferinţa de presă, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a menţionat că în ultimul an, la Spitalul Clinic de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu” s-au făcut investiții majore, începând de la condițiile de spitalizare și până la dotarea cu cea mai modernă aparatură medicală existentă în lume. „Toate acestea și faptul că aici lucrează cei mai buni specialiști au ca rezultat această recunoaștere, această acreditare. Nu putem fi decât mândri că numele unui spital subordonat Consiliului Județean și cele ale medicilor de aici vor ajunge peste tot în lume și că profesioniștii de aici pot oferi aceleași servicii ca și cei care lucrează în cele mai renumite clinici de profil de pe glob”, a precizat Maricel Popa. Primele cursuri vor avea loc la Clinica de Neurochirurgie a Spitalului ”Prof. Dr. Nicoalae Oblu” din Iași începând din luna mai a acestui an.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;