4:00 pm - Wednesday September 19, 7736

Salonul Ofertelor Educaţionale – ediţia 2019

Eveniment – reper al comunităţii educaţionale ieşene, Salonul Ofertelor Educaţionale, se reinventează an de an provocând creativ elevii în explorarea ofertei educaţionale.

Organizatorii, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi în colaborare cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi îşi propun, prin manifestări specifice, promovarea şcolii ieşene şi sprijinirea procesului de orientare în carieră a tinerilor. Salonul ofertelor educaţionale, reuneşte instituţii de învăţământ din municipiul Iaşi şi localităţile limitrofe care îşi promovează ofertele de învăţământ liceal, profesional, dual pentru anul şcolar următor, construind o experienţă educaţională nonformală, ce răspunde creativ interogaţiilor şi frământărilor elevilor gimnazişti.  Evenimentul oferă contexte de informare, oportunităţi de analiză a ofertei educaţionale pentru anul şcolar 2019-2020,  secvenţe de planificare a propriilor cariere, astfel încât aspiraţiile tinerilor să devină realitate.

Ediţia din acest an are loc joi, 18 aprilie, în Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. Evenimentul va debuta cu Gala Avanpremieră pentru carieră –  festivalul filmelor de prezentare a liceelor şi şcolilor profesionale din judeţul Iaşi, începând cu ora 10:00, în Aula „Mihai Eminescu”, în prezenţa elevilor, părinţilor şi a reprezentanţilor instituţiilor de învăţământ.

Vizitarea standurilor de promovare a ofertelor educaţionale pentru absolvenţii claselor a VIII-a şi părinţii acestora se va desfăşura joi, 18 aprilie, între orele 12.00 şi 18.00.

În alegerea traseului educaţional, moment important în viața fiecărui tânăr,  elementul esențial îl constituie opțiunea personală a elevului stabilită în acord cu abilităţile, interesele şi oportunităţile de pe piaţa muncii. Cariera reprezintă un proces de informare şi decizie interactiv, dinamic şi provocator ce presupune analiză, reflecţie dar şi deschidere şi comunicare eficientă şcoală-familie.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;