7:06 pm - Tuesday August 20, 2019

Lucrări de consolidare a liniei electrice aeriene de înaltă tensiune din zona Aleea Sadoveanu

dav

Lucrările de stabilizare  a terenului, supus alunecărilor şi pe care se află amplasată staţia de transformare Breazu, precum şi a unui stâlp de înaltă tensiune au început de câteva zile, fiind derulată o investiţie de amploare, pentru siguranţa alimentării cu energie a consumatorilor din nordul municipiului Iaşi. Este realizată o structură de sprijinire şi stabilizare a terenului afectat de alunecările de teren din această zonă, prin intermediul a 56 de piloţi foraţi la adâncimi considerabile. „În cadrul lucrărilor de consolidare se vor realiza măsurători topografice şi înclinometrice, precum şi măsurători dinamice a vibraţiilor din timpul execuţiei. Vibraţiile transmise de utilajele  de forat sunt captate prin intermediul unor traductori seismici, astfel încât să fie monitorizat potenţialul impact asupra construcţiilor din vecinătate“, anunţă reprezentanţii Delgaz Grid, într-un comunicat de presă. Investiţia de peste 1,7 milioane de lei derulată de Delgaz Grid va fi finalizată în vara acestui an şi completează eforturile companiei pentru modernizarea sistemului energetic din Moldova. Numai anul trecut au fost investiţi peste 257 de milioane de lei, iar programele de investiţii vor continua şi în acest an pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite clienţilor.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;