Școala Deleni-proiectul ,,Pas cu pas spre reușită”

O școală adaptată nevoilor comunității și elevilor ei are cele mai multe reușite, iar cei pe care îi formează în spiritul educației pe tot parcursul vieții devin adulți adaptabili, cu mai multe șanse de succes în carieră și în viață.

​În cadrul proiectului ”Școli prietenoase în comunități implicate”, Școala Gimnazială Deleni a prezentat marți 16 aprilie 2019, lansarea proiectului de școală „Pas cu pas spre reușită” care se va derula în perioada mai 2019 – iunie 2021. Printre invitați s-au numărat Primarul Comunei Deleni, Economist Prigoreanu Dumitru, dar și psihologul scolar de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” – Hârlău, profesor Bulgagiu Liliana, părinți și elevi.

​Lipsiți de motivatia corectă, mulți copii au probleme cu asimilarea materiei, sau nu vor să învețe.

​Proiectul vizeaza asigurarea pe  termen lung a succesului școlar și personal prin activități diferențiate , adaptate nivelului cognitiv al elevului.

Consilierea elevilor și a parintilor implicați  în proiect în vederea îmbunatățirii situației școlare și pentru incurajarea succesului școlar, cât și perfecționarea abilităților profesionale ale cadrelor didactice, astfel încât aceștia să poată contribui eficient la formarea competențelor cheie ale elevilor reprezintă alte deziderate ale proiectului.

Reușita acestui proiect implementat pe o perioadă de doi ani  constă tocmai in complexitatea sa, in dorinta de a implica direct elevi, părinți, reprezentanți ai comunității locale, psihologi și cadre didactice în activități de tip atelier, formale și non-formale, pornind de la o analiză atentă și personalizată a condițiilor de mediu și  de învățare ale elevilor, de la chestionare, discuții și vizite la domiciliul elevilor. Activitatile reprezintă, așadar, o alternativă mai puțin rigidă și mai flexibilă, pentru ca elevii să  fie stimulați să își descopere  motivația si dorinta de a invata.

​Prezentarea proiectului a fost completată de activitatile elevilor  cuprinse in programul ”Școala  Altfel”. Aceștia și-au demonstrat calitățile prin participarea la proiectul ”Elevii au talent”, ediția I (interpretare flaut, dansuri moderne, de epocă și populare, numere de stand-up comedy, piese de teatru, interpretare vocală), care au surprins în mod plăcut publicul.

​Raspunsurile celor prezenti in sala nu s-au lăsat așteptate, toți cei implicați salutând cu entuziasm  demararea acestui proiect deosebit, perfect adaptat nevoilor elevilor și comunității.

Filed in: Educație

Comments are closed.

;