O nouă licitație pentru închirierea spațiilor comerciale din Pasajul ”Sfânta Vineri”

În perioada următoare, Primăria va organiza o nouă licitație pentru închirierea spaţiilor comerciale din pasajul „Sfânta Vineri”, de la Hala Centrală. După cum au precizat reprezentanții municipalității, Primăria va scoate la licitație închirierea a trei spații cu o suprafaţă totală de aproximativ 220 de metri pătraţi, prețul de pornire al licitației fiind de 18 lei/mp. ”Unul dintre cele trei spaţii comerciale are o destinaţie prestabilită, respectiv cea de expoziţie cu vânzare a obiectelor de cult, artizanat, antichităţi și handmade. Pentru aceste spaţii, cu o suprafaţă de 136 mp, 49,68 mp, respectiv 78,69 mp, tariful pe lună pentru pornirea la licitaţie este de 18 lei/mp, iar valoarea garanţiei de participare la licitaţie variază între 2.500 şi 3.000 lei”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, persoane sau firmele care doresc să participe la licitaţie trebuie să pregătească un dosar cu următoarele documente: actul constitutiv şi eventualele acte adiţionale în copie, hotărârea judecătorească de înfiinţare a societăţii în copie, certificat de înregistrare la ORC şi certificat de înregistrare fiscală în copie, certificate de atestare fiscală (privind achitarea tuturor obligaţiilor fiscale către bugetul de stat şi bugetul local), emise de: Direcţia Generală de Finanţe Publice Judeţene (în original), Direcţia Economică şi Finanţe Publice Locale (în original), scrisoare de bonitate financiară, eliberată de o bancă comercială română (în original), declaraţie notarială a reprezentantului legal (nu este în lichidare judiciară sau faliment) – în original, chitanţe reprezentând contravaloare caiet sarcini, taxă participare şi garanţie de participare-copie. Contravaloarea caietului de sarcini este de 36 lei şi cuprinde regulamentul de desfăşurare a licitaţiei, un model contract de închiriere, releveu spaţiu şi fişa investiţiei (acolo unde este cazul). Taxa de participare la licitație este de 0,5% din valoarea de pornire a chiriei. Relaţii suplimentare privind procurarea documentaţiei şi condiţiile de participare se pot obţine de la sediul DAPPP din str. Smârdan nr. 5 sau la telefon 0232.264.246, int 26. Reamintim că, la începutul acestui an, Primăria a reușit să închirieze două din cele șase spații din pasaj, acestea urmând a fi transformate în cafenea, respectiv în parfumerie.

Filed in: Administrație

Comments are closed.

;