8:14 pm - Tuesday August 20, 2019

Teatru, muzică și povești, la Amfiteatrul Palas

Zilele de vară sunt mai plăcute când le îmbini cu un spectacol de teatru sau un concert în aer liber. Amfiteatrul Palas este locul în care ai parte de cele mai frumoase evenimente, pentru toate vârstele. Fă-ți planurile din timp, consultând programul Amfiteatrului, disponibil pe site-ul www.palasmall.ro!

Joi, pe 27 iunie 2019, de la ora 20.30, Amfiteatrul Palas va găzdui un eveniment muzical aparte. „Folk de colecție” propune publicului o întâlnire cu Ducu Bertzi, Victor Socaciu și Vasile Șeicaru, îndrăgiții artiști care au cucerit inimile mai multor generații. „La un ceai”, într-o „Noapte fără anotimp”, publicul va primi o „Floare de colț”, pentru a face legătura „Între om și cer”, la „Ceas fără timp”, pentru „Suflet fără chei”, așteptând „Antiprimăvara”. Melomanii vor avea parte de un spectacol magic, iar prețul biletelor este de 60 de lei.

Miercuri, pe 3 iulie, gongul va bate la Amfiteatrul Palas de la ora 20.00, atunci când în scenă vor intra „Take, Ianke și Cadîr”. Spectatorii se vor distra copios urmărind una dintre cele mai populare creații ale dramaturgiei românești, de Victor Ion Popa. Cu atât mai mult cu cât producția dispune de o distribuție de excepție, din care fac parte actorii Paul Chiribuță, Niculae Urs, Doru Ana, Adriana Trandafir, Constantin Cojocaru/Marian Lepădatu, Ioana Ancea și Andrei Roşu. O avalanșă de situații amuzante va lua naștere din prietenia de o viață a celor trei negustori, un evreu, un român şi un turc, dar și din povestea de dragoste dintre fata evreului și băiatul românului. Prețul biletelor este 65 de lei.

Joi, pe 4 iulie, de la ora 21.30, pregătește-te să râzi în hohote la spectacolul de stand-up comedy susținut de Dan Badea și Dan Țuțu. Porția de distracție este asigurată cu cele mai bune glume, inspirate din viața reală, și se obține contra unui bilet în valoare de 55 de lei.

Duminică, pe 7 iulie, de la ora 19.00, copiii sunt invitați să descopere „Magic Fairytale”. Teatrul la Cinema București va susține un spectacol interactiv și captivant, care va aduce bucurie prichindeilor, dar care îi va ajuta și să devină mici magicieni. „Magic Fairytale” reprezintă o manieră inedită de amuzament pentru ștrengari, care descoperă, astfel, fascinantul univers al iluzionismului și nu numai. Ca într-o adevărată vrajă, doar cu o baghetă fermecată a Zânei, ei învață trucuri hazlii și formule magice ce vor transforma fanteziile în realitate. Spectacolul interactiv de magie este recomandat copiilor cu vârsta între 3 și 9 ani, intrarea fiind 25 de lei.

Biletele pot fi achiziționate de la Centrele Info Palas Mall sau online, pe site-urile  www.palasmall.ro sau www.iabilet.ro. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de un discount de 10%.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;