Scandal pe tema plăţii dobânzilor pentru sumele câştigate în instanţă de profesori

Un nou scandal macină sistemul de învăţământ românesc, în urma unui ordin semnat de ministrul Ecaterina Andronescu, care reglementează plata daunelor-interese moratorii (dobânda legală penalizatoare) exclusiv pentru hotărârile judecătorești având acest obiect de activitate, pronunțate până la data de 31.12.2018, fără a se avea în vedere și prevederile articolului 39 alin.(2) din OUG 114/2018. Conform actului menționat mai sus (Ordinul nr. 4004/2019 al ministrului Educaţiei Naţiuonale), procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2021, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, în acest caz fiind vorba despre dobânzile câștigate în instanță de cadrele didactice pentru perioada 2008-2011. Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar susţin că ordinul emis de ministrul Educaţiei Naţionale trebuia să includă şi plata daunelor-interse moratorii stabilite prin hotărârile judecătorești pronunțate începând cu 1 ianuarie 2019. “În luna mai 2019, toate unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi au fost obligate să trimită  către conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, pe două coloane, situaţia plăţii dobânzii renumeratorii, respectiv a dobânzii penalizatorie, pentru cadrele didactice care au obţinut hotărâri judecătoreşti în acest sens. Menţionăm că peste 99% dintre aceste hotărâri judecătoreşti prevăd plata dobânzii legale către profesori, conform OUG nr. 13/2011”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) – filiala Iaşi. Deşi unităţile de învăţământ s-au conformat cerinţei inspectoratului şi au trimis sumele defalcate aşa cum le-au fost cerute de către şefii învăţământului preuniversitar ieşean, aceştia au eliminat pur şi simplu din documentul trimis ulterior ministerului coloana cu privire la plata dobânzilor penalizatorii, susţine preşedintele USLIP Iaşi. În aceste condiţii, sindicaliştii ieşeni din învăţământ cer ministrului Ecaterina Andronescu să renunţe la punerea în aplicare a Ordinului nr. 4004/2019, înainte de publicarea acestuia în Monitorul Oficial, în caz contrar, reprezentanţii USLIP Iaşi urmând să-l atace în justiţie.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;