5:13 pm - Saturday April 19, 2713

Un spaniol format la academia lui Mallorca a semnat cu Poli Iaşi

CSM Politehnica Iaşi continuă campania de întărire a lotului în perspectiva debutului în noua ediţie a Ligii 1, care va avea loc sâmbătă, 13 iulie, de la ora 21.00, în deplasare, în compania campioanei en-titre, formaţia CFR Cluj. Astfel, oficialii clubului din Copou au oficializat miercuri transferul mijlocaşului ofensiv spaniol Didac Devesa, de la Ermis Araddipou, formaţie care în această vară a retrogradat din prima ligă a Greciei. În vârstă de 28 de ani, mijlocașul spaniol a semnat un contract valabil pe un sezon cu alb-albaştri. Format la academia echipei RCD Mallorca, unde a jucat pentru echipa secundă, Devesa a mai evoluat de-a lungul carierei în țara natală, pentru Ponferradina și Lleida Esportiu, apoi în Grecia și Cipru. În altă ordine de idei, joi este aşteptat la Iaşi pentru a semna un contract cu Politehnica mijlocaşul olandez Nicandro Breeveld, care a mai evoluat în carieră şi în Liga 1, la Pandurii Tg. Jiu şi Gaz Metan Mediaş. De asemenea, până la sfârşitul acestei săptămâni, mai sunt aşteptaţi în Copou marocanul Aymen Tahar, de la Boavista Porto, precum şi jucătorii Iuliu Haţieganu (Universitatea Cluj) şi Andrei Gavrilă (Ardealul Cluj), ultimii doi jucători eligibili pentru regula under 21.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;