5:13 pm - Sunday April 20, 1214

Pregătiri pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a Festivalului Afterhills

În week-end-urile 23 – 25 august și 30 august 2019 – 1 septembrie, în comuna Dobrovăț va avea loc a treia ediție a Festivalului Afterhills. Cu această ocazie, la sediul Instituției Prefectului Județului Iași a avut loc, marţi, ședința tehnică de cooperare pentru organizarea în cele mai bune condiții a acestui eveniment. La întâlnire au participat reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobilă “Alexandru cel Bun” Bacău, Primăriei Dobrovăț, Serviciului de Ambulanță Județean, Inspectoratului Poliției Județean, Serviciului Poliției Rutiere, Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, Inspectoratului de Jandarmi Județean, SMURD, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Agenției Naționale Antidrog, alături de organizatorii festivalului. În cadrul întâlnirii, prefectul judeţului mIaşi, Marian Şerbescu, a dispus luarea măsurilor necesare pentru ca acest important eveniment să se desfășoare în deplină siguranță pentru toți participanții.Comparabil ca anvergură cu alte festivaluri importante din țară, Afterhills va aduce la Dobrovăț zilnic până la câteva zeci de mii de persoane. Având în vedere numărul mare de participanți, instituțiile cu atribuții specifice acestui gen de activități vor fi mobilizate, astfel încât evenimentul să fie unul de success”, a declarat, la finalul întâlnirii, reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;