Schimbări la nivelul conducerii Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi

Subprefectul judeţului Iaşi, Valentina Iosub, şi-a înaintat joi seară demisia din funcţie, potrivit unor surse din Casa Pătrată. Din câte se pare, Valentina Iosub ar dori să se reîntoarcă în funcţia pe care a ocupat-o înainte de a fi numită subprefect, respectiv cea de secretar al comunei Tătăruşi. În prezent, Iosub se află în concediu de odihnă şi nu a putut fi contactată pentru a confirma sau infirma informaţiile în legătură cu demisia sa. Potrivit legii, numirea în funcţia de subprefect al judeţului este făcută de către Guvern, în timp de maximum 30 de zile de la înaintarea demisiei. Surse din cadrul PSD Iaşi afirmă că înlocuitorul Valentinei Iosub în funcţia de subprefect al judeţului va fi Constantin Adrian Blănaru, consilier superior în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Neamţ. În vârstă de 47 de ani, Blănaru a ocupat în decursul carierei mai multe funcţii în administraţia publică ieşeană.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;