SMART VACANŢA! Şcoala de vară pentru facilitarea tranziţiei şcolare îşi deschide porţile pentru 28 de elevi din mediul rural din judeţul Iaşi selectaţi în programul ProRuralis.
Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi (CJRAE), ca organizaţie cu rol în asistenţa psihopedagogică a tinerilor, este instituţia care implementează programul în perioada 2-3 septembrie 2019. În vederea familiarizării elevilor cu învăţământul gimnazial sau liceal din municipiul Iaşi și a susţinerii procesului de tranziție şcolară, elevi din unităţi şcolare din mediul rural din judeţul Iaşi, selectaţi în programul ProRuralis, vor avea oportunitatea unei experienţe autentice de dezvoltare personală în cadrul şcolii de vară “SMART VACANŢA”.
Problematica tranziţiei şcolare pentru elevii din mediul rural presupune schimbări profunde: – schimbarea mediului în care funcţionează unitatea de învăţământ (debutul într-o unitate şcolară din mediul urban şi contactul cu o aglomerare urbană mare); – contactul cu o comunitate şcolară eterogenă (elevi proveniţi din medii şi comunităţi, etnii, religii diferite); – adaptarea la rigorile impuse de comunitatea şcolară; – gestionarea emoţiilor; – dificultăţi legate de adaptarea în cămine sau internate şcolare. Pentru mulţi elevi schimbările sunt radicale iar problemele nerezolvate de adaptare pot conduce la dezechilibre în plan emoţional şi la scăderea motivaţiei pentru învăţare.
Activităţile “SMART VACANŢA” vizează creşterea receptivităţii şi adaptabilităţii la schimbare, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi relaţionare cu elevi din alte comunităţi, autocunoaşterea propriilor valori, interese, abilităţi în acord cu oportunităţile de carieră, creşterea nivelului motivaţional şi de dezvoltare personală şi profesională a elevilor prin interacţiunea cu modele de carieră ale unor tineri liceeni.
Tematica atelierelor va include topici precum:
- Dezvoltare personală: comunicare, relaţionare, managementul emoţiilor;
- Integrarea în grupul şcolar;
- Construirea echipelor de schimbare;
- Biblioteca vie. Modele de succes;
- Consilierul alături de tine! Platforma Help Line.
Elementul de noutate în programul şcolii de vară organizate de CJRAE Iaşi în acest an îl constituie activităţile de consiliere a părinţilor din programul ProRuralis în vederea dezvoltării relaţiilor armonioase cu copiii/tinerii şi implicarea activă în procesul de integrare şcolară a acestora.
În implementarea programului, CJRAE Iaşi beneficiază de susţinerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi şi a Asociaţiei ProRuralis.