Deputatul PM de Iaşi Petru Movilă a depus la începutul acestei sesiuni parlamentare, împreună cu senatorul PMP Cătălin Iliescu, o propunere legislativă care vizează acordarea unei sume lunare pentru bunicii care au grijă de nepoţii lor. Indemnizația ar urma să fie primită de bunici în cazul în care părinții copilului decid să renunțe la concediul de creștere a copilului și să revină la muncă. Conform propunerii celor doi deputaţi PMP, beneficiul social se va acorda oricărui dintre bunici, cu acordul părinţilor, dacă se ocupă de creşterea şi îngrijirea nepoţilor. Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru creşterea nepoţilor este egal cu cuantumul lunar al stimulentului de inserţie, la data depunerii iniţiativei fiind de 650 lei. „Conform actualei legislaţii, părinții aflați în concediul pentru creșterea copilului primesc un stimulent de inserție. Propunerea de lege prevede că, dacă aceştia vor să se întoarcă mai devreme la serviciu şi vor renunţa la concediul de creștere al copilului, bunicii vor primi acea indemnizație de inserţie, de 650 de lei, până la finalizarea perioadei legale. Consider că iniţiativa va contribui la dezvoltarea unei societăţi inclusive pentru toate vârstele, permiţând bunicilor să participe activ în creşterea nepoţilor şi să îşi aducă contribuţia în familie într-un mod corect”, a declarat deputatul Petru Movilă, unul dintre iniţiatorii acestui proiect legislativ. Potrivit proiectului de lege, cererile pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea nepoţilor se vor depune la primăria localităţii pe raza căruia solicitantul îşi are domiciliul, similar celorlalte beneficii sociale. Fondurile se vor asigura din bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale începând cu anul 2020.
Propunere legislativă: Bunicii ar putea beneficia de indemnizaţie pentru creşterea nepoţilor
Filed in: Informațía zilei, Politic