5:13 pm - Saturday April 19, 9451

Expoziţia „Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Luptă și suferință”, la Palatul Culturii

În perioada 5 – 31 octombrie, la Palatul Culturii poate fi vizitată expoziţia „Polonezii în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Luptă și suferință”, organizată de Muzeul Celui de-Al Doilea Război Mondial, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone și Institutul Polonez din București, în parteneriat cu Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași. Realizată cu ocazia comemorării a 80 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial expoziția prezintă, prin intermediul imaginilor, soarta Poloniei în timpul celui mai dramatic conflict armat din istoria lumii războiului, care, la 1 septembrie 1939, a fost atacată de Germania, iar pe 17 septembrie, de către Uniunea Sovietică. În ciuda superiorității numerice a ocupanților, polonezii au constituit, de-a lungul întregului război mondial, o rezistență armată puternică, atât pe teritoriul țării lor, cât și pe alte fronturi și câmpuri de luptă din întreaga lume. „Expoziția, organizată secvențial, prezintă cele mai importante momente de la acea vreme. O atenție sporită este acordată, de asemenea, destinelor populației civile. Varietatea acestora se regăsește în fotografiile de arhivă obținute din arhivele diferitelor țări, inclusiv din colecțiile românești”, afirmă organizatorii.  Acest demers expozițional va fi prezentat în peste 60 de țări ale lumii. Institutul Polonez din București a pregătit versiunea în română, îmbogățind-o cu teme legate de relațiile polono-române din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar și cu fotografii obținute de la Arhivele Naționale ale României, ce ilustrează șederea în România a celor 60-100 de mii de refugiați polonezi.  Expoziția este deschisă în spațiile Muzeului de Istorie a Moldovei între orele 10.00 – 17.00 (de marți până duminică; accesul ultimului vizitator la 16.30). Intrarea publicului este liberă.

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;