Peste o mie de locuri de muncă vacante, în această săptămână, la Iaşi

În săptămâna 2 – 9 octombrie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi pune la dispoziţie 1.031 de locuri de muncă vacante, din care 949 pentru persoanele cu studii medii şi 82 pentru cele cu studii superioare. Potrivit reprezentanţilor agenţiei, cele mai multe joburi vacante sunt în servicii (627), construcţii (268), industrie (73) confecţii (59), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (4). Angajatorii din Spaţiul Economic European (SEE) oferă, în aceeaşi perioadă, prin intermediul portalului de mobilitate al forţei de muncă EURES, 460 de locuri de muncă, cele mai multe în  Olanda (126), Germania (116), Malta (64) şi Austria (54). Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă în străinătate pot găsi ofertele accesând site-ul www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta personal la sediul AJOFM din Iaşi, pentru a le fi oferite toate detaliile.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;