5:13 pm - Thursday April 19, 1781

Terenurile de sport din cadrul şcolilor vor fi modernizate de Primărie

Municipalitatea ieșeană va moderniza câte un teren de sport la cinci instituții de învățământ. Este vorba despre Şcoala Generală „Alecu Russo”, Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu”, Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu”, Liceul Economic de Turism și Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu”. Valoarea totală a devizelor generale pentru cele cinci terenuri de sport este de 2.494.974,24 lei, fără TVA. Documentațiile tehnico economice pentru acest proiect au fost aprobate vineri, 29 noiembrie, cu unanimitate de voturi, de consilierii locali. Potrivit proiectului tehnic, toate cele cinci terenuri vor avea formă dreptunghiulară, cu lungimea de 40 de metri și lățimea de 20 de metri, în jurul terenul urmând a fi amenajată o zonă de siguranță. Fiecare teren va fi împrejmuit cu plasă bordurată și stâlpi metalici. Gardul va avea o înălțime de șase metri în spatele porților și patru metri pe lateralele terenului. Totodată, pentru folosirea terenului în condiții de luminozitate redusă, perimetral va fi montată o instalație de iluminat cu reflectoare de tip led. “Suprafața de joc a terenurilor de la Şcoala Generală „Alecu Russo”, Şcoala Gimnazială „Gh. I. Brătianu” și Colegiul Tehnic „I. C. Ştefănescu” va fi din gazon sintetic, cu înălțimea firului de 40 de milimetri, având compoziția firului 100% din polietilenă. Pentru asigurarea stabilității gazonului vor fi utilizate granule de cauciuc, care va fi montat pe stratul support”, se arată în document. În cazul Liceului Economic de Turism și a Şcolii Gimnaziale „Ştefan Bârsănescu”, suprafața de joc va fi din tartan, montat pe stratul suport. Proiectele fac parte din planul municipalității de a realiza terenuri de sport pentru mai multe școli și licee din Iași. Este vorba despre 17 unități de învățământ: Colegiul Național, Colegiul Național „Costache Negruzzi”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Octav Băncilă”, Colegiul National „Garabet Ibrăileanu”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, , Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu”, Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun”, Şcoala Gimnazială „Elena Cuza”, Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” și Şcoala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Haşdeu” – Corp D.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;