SC Ecopiaţa SA a actualizat tarifele de închiriere a tarabelor

Începând de anul, tarifele pentru serviciul public de întreţinere, administrare şi exploatare a pieţelor, târgurilor, bazarului şi talciocului, practicate de SC Ecopiaţa, nu vor suferi modificări importante faţă de cele practicate în prezent, deşi preţurile la utilităţi şi materialele de întreţinere şi curăţenie utilizate în activitatea curentă a societăţii s-au majorat în cursul acestui an. Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat vineri, 29 noiembrie, un proiect de hotărâre privind actualizarea tarifelor practicate de SC Ecopiaţa în pieţele, târgurile, bazarul şi talciocul din municipiu. Astfel, pentru închirierea unei tarabe, comercianţii din pieţele agroalimentare din Alexandru cel Bun, CUG, Nicolina, Hala Centrală, Independenţei şi Păcurari vor trebui să plătească, de la anul, un tarif de 25 lei/zi/tarabă. În ceea ce-i priveşte pe comercianţii de produse lactate, aceştia vor trebui să plătească câte 30 lei/zi/tarabă, în timp ce pentru folosirea vitrinei frigorifice vor trebui să scoată din buzunare câte 50 lei/zi. Proiectul aprobat vineri de consilieri prevede, de asemenea, practicarea de către SC Ecopiaţa SA a unui tarif situat între 70 şi 300 lei/zi, în funcţie de capacitatea maşinii, pentru desfacerea produse agroalimentare direct din autovehicule. În ceea ce priveşte tariful pentru mijloace de transport expuse spre vânzare, acesta variază între 20 lei/auto/zi în zilele de duminică şi, respectiv, 10.00 lei/auto/zi în zilele de luni şi până sâmbătă. Un abonament pentru şase zile (luni–sâmbătă) costă 50 de lei. Tariful pentru  desfacerea materialelor lemnoase, de construcţii şi produse finite în târguri va fi de 30 lei/mc (grindă, scândură, dulap, margine), în timp ce tariful pentru desfacerea produselor în Bazar, de fiecare metru pătrat ocupat, pe bază de contract, se ridică la 50 lei/mp/lună.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;