9:10 am - Monday July 13, 2020

„Jurnal din anii ciumei”, cel mai recent volum al scriitorului Liviu Antonesei, lansat vineri la Iaşi

Sub sloganul „Hai să citim împreună!”, vineri, 14 februarie, de la ora 18.00, la  Librăria „Cartea Românească Educațional”, situată pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr 2, eseistul, poetul și profesorul universitar Liviu Antonesei își lansează cea mai recentă apariție editorială. Este vorba despre cartea „Jurnal din anii ciumei”, reeditată după 25 de ani la editura „Cartea Românească Educațional”. La evenimentul care va fi moderat de Paul Gorban vor vorbi despre carte editorul Vasile Burlui, jurnalistul Cornel Simighian și profesorul universitar Daniel Șandru, cercetător al fenomenului `89. „Jurnal din anii ciumei este practic o relatare a ultimilor trei ani ai regimului comunist, cei mai siniștri. Nu este un jurnal intim, este un jurnal despre ceea ce se întâmpla în nebunia aceea în care intrasem și prin care încercam de fapt să înțeleg ce se întâmplă” spune scriitorul Liviu Antonesei, referindu-se la cel mai recent volum al său. Cine uită trecutul este obligat să-l repete, spunea Emerson. Notaţiile lui Liviu Antonesei, reunite sub titlul inegalabilului maestru al ironiei şi sarcasmului, care a fost D. Defoe, au chiar această menire: să ne îndemne să nu pierdem din memorie faptul că, în întregul său, comunismul este o formă de boală ruinătoare, necruţătoare şi contagioasă. O epidemie care îşi merită numele de „ciumă roşie”, aşa după cum şi fascismul a fost numit pe drept cuvînt „ciumă brună”. Căci, dacă am scăpat ca prin minune, o nouă epidemie de ciumă – fie ea „brună” sau „roşie” – ne-ar putea deveni fatală. „…totalitarismul nu e atât descoperirea unei teorii economice, biologice ori sociale, cît mai ales manifestarea unei atracţii către moarte. Iar secretul celor care nu se pot încadra în hăul totalitar e simplu: ei iubesc viaţa, nu moartea” (N. STEINHARDT).  Liviu Antonesei s-a născut la 25 aprilie 1953 la Vlădeni (judeţul Iaşi). Licenţiat în psihologie-sociologie şi doctor în ştiinţele educaţiei al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, este profesor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei la Universitatea „Al. I. Cuza”. Scriitor, cercetător ştiinţific, jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune, Liviu Antonesei este titular al mai multor rubrici la publicaţii din ţară şi din SUA, Canada, Franţa. Realizator de emisiuni la Radio Iaşi şi Antena 1 Iaşi. A debutat în 1988 cu volumul „Semnele timpului”, eseuri, şi a publicat zece volume de literatură şi despre literatură: poezie, proză, eseuri. Liviu Antonesei a publicat volume de poezie: „Pharmakon”, 1989; „Căutarea căutării”, 1990, Premiul pentru poezie al USR; „Apariţia Eonei şi celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei”, 1999; „Dispariţia şi eternitatea Eonei”, „Un taur în vitrine de piatră”, „Poemele din zorii amurgului” etc. Liviu Antonesei a publicat volume de eseu: „Semnele timpului”, 1988 (ediţie online Liternet, 2006; a doua ediţie onpaper Princeps Edit, 2006); „Jurnal din anii ciumei”, 1987-1989, Încercări de sociologie spontană, Polirom, 1996; „O prostie a lui Platon. Intelectualii şi politica”, 1997; „Despre dragoste. Anatomia unui sentiment”, 2000 (ediţie online Liternet, 2004), „Literatura, ce poveste! Un diptic şi câteva linkuri în reţeaua literaturii”, 2004. La Ideea Europeană, autorul a publicat o antologie „La Morrison Hotel” în Colecţia „Ediţii Definitive”.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;