1:54 pm - Sunday August 9, 2020

Dezbaterile publice pe tema bugetului s-au încheiat. Ce propuneri au făcut ieşenii

Proiectul bugetului local al Municipiului Iași a fost dezbătut în ultimele două săptămâni în mai multe ședințe publice la care ieșenii au participat în număr mare pentru a-și expune problemele, sugestiile și proiectele. Cele șase întâlniri pe care primarul Mihai Chirica, împreună cu reprezentanții direcțiilor și societăților comerciale municipale, le-au avut cu cetățenii s-au desfășurat în perioada 6 – 12 februarie la Palatul Roznovanu (două consultări), Liceul Teoretic „Miron Costin” din cartierul Alexandru cel Bun, Ateneul Național din Tătărași, Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Păcurari și Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din zona Podu Roș – Cantemir. Pe de altă parte, precizează reprezentanţii municipalităţii într-un comunicat, la Centrul de Informații pentru Cetățeni și la cele cinci centre de cartier au fost înregistrate, în total, 6.090 propuneri, din care: infrastructură – 1.586 (lărgire, reabilitare bulevarde, străzi principale – 223, asfaltare, reabilitare străzi din cartiere – 716, amenajare, reabilitare trotuare, străzi, alei – 499, realizare treceri supra- și subterane – 148), transport public – 633 (modernizare cale rulare tramvai – 199, achiziționare mijloace de transport noi și modernizarea celor existente – 200, diverse – 234), fluidizarea traficului – 266, locuri de parcare – 519, locuințe (construire locuințe, expertizare și consolidare imobile, reabilitare termică, seismică și expertizare blocuri) – 174, salubritate și mobilier urban – 401, spații verzi și locuri de joacă – 602, ordine și siguranță publică – 262, diverse investiții – 1.221 (sănătate – 233, mediu – 148, educație, cultură, culte – 408, social – 193, sport – 206, turism – 33), rețele edilitare – 192, altele – 232. Alte 1.809 propuneri au fost primite prin intermediul chestionarelor completate online, acestea acoperind aceeași problematică precum cele clasice. „Am parcurs un moment important din viața orașului prin dezbaterea publică a bugetului local pe anul 2020. Sloganul acestei dezbateri a fost «Transparență totală!». Am dorit ca toți cetățenii municipiului Iași să cunoască felul în care sunt cheltuiți banii publici, să poată spune care sunt problemele lor, care le sunt ideile și proiectele. După șase ședințe publice putem spune că am reușit să organizăm o dezbatere pragmatică pe problemele reale ale ieșenilor. Le mulțumesc tuturor ieșenilor care au participat la ședințe, precum și celor care ne-au transmis propunerile lor atât prin intermediul chestionarelor, cât și online”, a declarat primarul Mihai Chirica. În cadrul dezbaterii publice organizate miercuri, 12 februarie, la Palatul Roznovanu, primarul Mihai Chirica a făcut o scurtă analiză a proiectelor municipalității care beneficiază de finanțare europeană și a trecut în revistă propunerile strânse de la cetățeni în dezbaterile precedente, propuneri care vor fi incluse în bugetul pe anul în curs sau, după caz, și în bugetele viitoare. Astfel, printre solicitările ieșenilor care au fost preluate de municipalitate se numără: inițierea unui program de izolare termică a blocurilor, reparația conductelor de canalizare dintre străzile Stejar și Ion Creangă, rezolvarea problemelor de la asociațiile de proprietari de la blocurile B3-B8 din cartierul Green Park, crearea unui acces în spatele zonei Flux, finalizarea pavării zonei Oancea, continuarea iluminatului public pe strada Trei Fântâni, montarea / schimbarea trotuarelor de la blocul 570 de pe strada Toma Cozma, inventarierea proprietăților din zonele Țicău, Valea Adâncă, Păcureți și Crucea Roșie (pentru a rezolva problema locatarilor care locuiesc pe străzile aferente), montarea unui gard de protecție și reabilitarea fațadei Școlii Gimnaziale „Elena Cuza”. demararea unui plan de colectare apelor de suprafață în zona Cicoarei, mutarea camerelor de audiere din Secția I de Poliție, asfaltarea aleilor dintre blocurile DD1 – DD9 din zona Bicaz – Dacia. „La capitolul infrastructură rutieră, ieșenii au solicitat includerea în programul de modernizare a străzilor Prof. I. Simionescu, Prof. Petru Cujbă, Ion Roată, Păcureți, Movila Păcureți, Rediu, stradela Păcureți, Fântânilor, Camil Ressu, Ciric, fundac Olari, fundac Ursulea și străzile din jurul cimitirului Buna Vestire. Pe strada Luca Arbore, pentru care s-a solicitat intervenția municipalității, au fost demarate deja lucrările de modernizare, în cadrul unui contract care include și străzile Viticultori, I. I. Mironescu, Roşcani, Ţicăul de Jos, Timpului, Șt. O. Iosif şi Dochia, precum şi supralărgirea bulevardului Tudor Vladimirescu”, se precizează în comunicatul dat publicităţii de Primărie. Tot în cadrul dezbaterii publice de miercuri, 12 februarie, primarul Mihai Chirica a anunțat că va propune Consiliului Local creșterea de aproape zece ori a fondului pentru burse școlare, astfel încât aproximativ 30% dintre elevii ieșeni să poată beneficia de burse de diverse tipuri. Bugetul general consolidat al Municipiului Iași pentru anul 2020 va fi de 1.388.772.010 lei (circa 291,14 milioane de euro), din care 1.133.112.200 lei bugetul local (237,54620 de milioane de euro), iar 361.190.620 lei (circa 75,72 milioane de euro) bugetul centralizat al instituțiilor publice și activităților finanțate integral sau parțial din venituri proprii (spitalele „Sf. Spiridon”, „Dr. C. I. Parhon” și de Recuperare, unitățile de învățământ preuniversitar de stat – 71, Direcția Locală de Evidență a Persoanelor, Poliția Locală, Direcția Creșe, Direcția de Asistență Socială, Muzeul Municipal, Ateneul Național, Casa de Cultură a Municipiului Iași și Editura Junimea). În cadrul bugetului local, o sumă de 26.316.130 lei reprezintă excedent al perioadelor anterioare. Bugetul de dezvoltare atinge valoarea de 568.697.930 lei, iar secțiunea de funcționare are o valoare 564.414.270 lei. În ceea ce privește bugetul local, secțiunea de dezvoltare reprezintă 50,02 % din total. În cadrul veniturilor la bugetul local, 334.349.670 lei (circa 70,1 milioane de euro) vor fi asigurate din fonduri de la Uniunea Europeană. Aceasta înseamnă că finanțările nerambursabile sunt estimate în acest an la 30,52% din bugetul local. La momentul actual, valoarea totală a proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă semnate de către sau al căror beneficiar este Municipiul Iași  se ridică la 157,8 milioane de euro. Pe Axa 4 a Programului Operațional Regional 2014 – 2020, proiectele semnate doar de Primăria Municipiului Iași ating suma totală de 52,6 milioane de euro, fiind finanțate lucrările de reabilitare a căii de rulare (bulevardul Tudor Vladimirescu, Cinci Drumuri – strada Pădurii – strada Nicoriță, Piața Podu Roș – intersecție cu bulevardul Primăverii și bulevardul Virgil Săhleanu – intersecție cu bulevardul Metalurgiei – rond Țuțora) și achiziția a 16 tramvaie, precum și proiectele „Reabilitare și modernizare zona de agrement C. A. Rosetti” și „Oaza de verdeaţă din cartierul nostru”. Tot pe Axa 4, printr-un parteneriat cu Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, vor fi achiziționate încă 16 tramvaie și 44 de autobuze electrice, în valoare totală de 67,6 milioane euro. În cadrul Axei 5 de finanțare sunt în curs de derulare reabilitarea și refuncționalizarea a patru clădiri istorice (Mănăstirea Frumoasa, Palatul Braunstein, Baia Turcească și Muzeul de Istorie Naturală), valoarea totală a lucrărilor fiind de 15,9 milioane de euro. Pe Axa 3, municipalitatea are semnat un contract de 3,6 milioane de euro privind modernizarea Spitalului Clinic de Recuperare, iar pe Axa 7 – Programul Operațional Infrastructură Mare sunt în derulare proiecte de 18,1 milioane de euro destinate modernizării sistemului centralizat de termoficare.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;