Prima persoană suspectă de infectare cu coronavirus, internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

Un bărbat în vârstă de 71 de ani, care s-a întors recent din Italia, a fost internat miercuri după amiază la Spitalul de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi pentru investigaţii medicale, fiind suspect de infectare cu coronavirus. Conform primelor informaţii, în data de 2 martie, bărbatul, care s-a întors din regiumea Lombardia (Italia) pe 28 februarie, s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava, secţia de boli infecţioase, cu febră şi frisoane şi a rămas internat. Pacientului i s-au recoltat probe, inclusiv pentru testul pentru noul coronavirus, al cărui rezultat a ieşit pozitiv. Potrivit managerului Spialului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva”, Carmen Dorobăţ, bărbatul prezintă “simptome specifice definiţiei de caz”, urmând să fie supus procedurilor prevăzute de lege în astfel de cazuri. În prezent, s-a declanşat o anchetă epidemiologică pentru stabilirea contacţilor. Anunţul referitor acest al şaselea caz de coronavirus din România a fost făcut la puţin timp după confirnarea cazului unui adolescent de 16 ani din Timişoara. În altă ordine de idei, potrivit unei informări a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), miercuri, 4 martie, la ora 16.00, la nivelul judeţului Iaşi, 516 persoane care au călătorit în zonele de risc erau izolate la domiciliu, cu 76 mai multe faţă de ziua precedentă. DSP mai informează că, în acest moment, în judeţul Iaşi nu sunt persoane aflate în carantină în spaţiile special amenajate şi nici persoane confirmate cu coronavirus. Toate testele efectuate la persoanele care prezintă suspiciuni de infecţie cu coronavirus din judeţul Iaşi, dar şi din alte judeţe, au ieşit negative. În momentul de faţă, la nivelul judeţului Iaşi, pentru carantină sunt prevazute 141 de paturi, incluzând modulele puse la dispoziţie de Primăria Municipiului Iaşi. În contextul răspândirii infecţiei cu COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetăţenilor români care se află sau intenţionează să călătorească în străinătate să se informeze din timp cu privire la măsurile dispuse de autorităţile din ţara de destinaţie/tranzit în contextul demersurilor de gestionare şi limitare a răspândirii infecţiei cu COVID-19. Ministerul Afacerilor Externe precizează că mai multe state au decretat măsuri cu caracter excepţional, precum interzicerea accesului în zonele afectate, închiderea unor puncte de trecere a frontierei sau instituirea unor perioade obligatorii de carantină / izolare la domiciliu pentru cei care au călătorit recent într-o ţară sau regiune unde se înregistrează o largă răspândire a virusului. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români consultarea cu regularitate a informaţiilor disponibile pe pagina de internet a MAE în cadrul secţiunilor Alerte de călătorie (http://www.mae.ro/travel-alerts), Informaţii actualizate – COVID-19 (http://www.mae.ro/node/51759) care sunt actualizate constant, în funcţie de evoluţii. Date actualizate cu privire la statele afectate de infecţia cu COVID-19 (cazuri înregistrate, număr decese, zone afectate) sunt disponibile pe pagina de internet a Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor: https://www.ecdc.europa.eu/en/geographical-distribution-2019-ncov-cases. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară misiunii diplomatice a României din statul de destinaţie, iar în cazul în care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, pot apela telefonul de permanenţă al acesteia. Lista misiunilor diplomatice şi a oficiilor consulare ale României în străinătate este disponibilă la adresa http://www.mae.ro/romanian-missions.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;