Măsuri speciale pentru combaterea extinderii epidemiei de coronavirus în spitalele ieşene

În contextul extinderii epidemiei de coronavirus, la spitalele ieşene aflate în subordinea Consiliului Judeţean au fost luate o serie de măsuri privind atât protecţia pacienţilor cât şi a personalului medical. Astfel, la  Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria”, internările de zi în secții au fost suspendate, acestea făcându-se în prezent doar în spațiile special amenajate de la parterul unității medicale. Familiile pot aduce pachete pentru cei internați numai în intervalul orar 11.00-12.00, acestea fiind apoi preluate de personalul unității și duse în saloane. Informațiile cu privire la pacienți sunt transmise familiilor de către medici, în spații special amenajate. Pentru părinții care se internează alături de copii a fost înăsprit controlul epidemiologic. Ieșirea din unitate a pacienților pentru a face cumpărături la magazinele din zonă a fost interzisă. La Spitalul de Neurochiurgie “Prof. Dr. Nicolae Oblu”, pentru bolnavii suspecţi de infectare cu COVID-19 au fost amenajate 16 paturi, pentru suplimentarea capacităţii Spitalului de Boli Infecțioase, în cazul în care situația o va impune. Totodată, au fost create fluxuri separate pentru cei care prezintă suspiciune de infectare. Și la Spitalul de Pneumoftiziologie au fost luate măsuri speciale pentru astfel de cazuri, iar dacă va fi necesar, la secția “Clunet” vor putea fi direcționați cei infectați.La Spitalul de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” sunt deja internate patru persoane, în cazul cărora boala a fost confirmată, alte patru fiind în evaluări. Această unitate este singurul centru regional desemnat pentru a testa și spitaliza pacienți cu Covid 19.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;