160 de persoane internate la Spitalul de Boli Infecţioase. 87 sunt din Iaşi

În acest moment, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi sunt internate 160 de persoane confirmate pozitiv cu noul tip de coronavirus, 87 din judeţul Iaşi şi 73 din celelalte judeţe ale Moldovei, a anunţat dr. Carmen Dorobăţ, managerul unităţii. Potrivit acesteia, în prezent, în spital mai sunt disponibile 80 de paturi pentru pacienţii cu coronavirus. Referitor la numărul locurilor de la Secţia de Anstezie şi Terapie Intensivă (ATI), dr. Carmen Dorobăţ a precizat că în ultimele zile, mai mulţi pacienţi au fost transferaţi pe secţie, motiv pentru care, în acest moment, nu se impune transferul unor cazuri către Secţia ATI a Spitalului de Neurochirurgie „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, care în acest caz a fost desemnat de autorităţile sanitate drept spital-suport pentru Spitalul de Boli Infecţioase. În ceea ce priveşte capacitatea de testare a probelor, aceasta a crescut semnificativ în ultima perioadă, de la 50 teste/zi în urmă cu trei săptămâni, la 150 teste/zi, asta şi datorită aparatului primit recent de la Ministerul Sănătăţii. „Pe lângă aceste teste, efectuate în cadrul spitalului, se mai fac testări la Institutul Regional de Oncologie, în special pe relaţia Suceva, şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie, în cadrul noului laborator dat în folosinţă la sfârşitul săptămânii trecute, ceea ce însemnă că la nivelul Iaşului se fac circa 450 de teste pe zi”, a declarat dr. Carmen Dorobăţ. Luni, 06.02.2020, un număr de 549 persoane erau izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică, dar monitorizate de medicii epidemiologi, în judeţul Iaşi. 453 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare, iar 977 de persoane erau plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 19 persoane au ieșit din carantină, potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică. Până la aceeaşi dată, pe teritoriul României erau confirmate 4.057 de cazuri de persoane infectate cu COVID–19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 406 au fost declarate vindecate și externate. La ATI, în acest moment sunt internați 179 de pacienți. Totodată, până acum, 157 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor și Mehedinți, au decedat. În ultimele 24 de ore, în România au fost înregistrate alte 193 de noi cazuri de îmbolnăvire, transmite Grupul de Comunicare Strategică. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt înregistrate în prezent 23.849 de persoane. Alte 106.463 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medical. Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 40.987 de teste.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;