Kaufland anunță peste 250 locuri de muncă disponibile în întreaga țară

Pentru a-i sprijini pe cei care sunt în căutarea unui loc de muncă stabil în această perioadă, Kaufland România anunță peste 250 de posturi disponibile. Posturile sunt deschise în București, dar și în alte orașe din țară, precum Iași, Craiova, Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Ploiești, Călărași, Botoșani, Turda, Sfântu Gheorghe, Moreni, Rădăuți etc. Disponibile la nivelul întregii companii, posturile oferă oportunități pentru toate palierele de experiență, de la trainee și până la manager, și vizează atât magazinele (lucrător comercial, șef de raion, manager proiect instalații frigorifice etc), centrele logistice (tehnician automatizări, lăcătuș mecanic, electrician, analist SAP etc.), cât și birourile centrale (în Departamentele Procurări, Resurse Umane, Vânzări, Expansiune, Financiar-Administrativ etc.). În București, peste 200 de locuri de muncă sunt în cadrul celor două noi magazine pe care Kaufland le va deschide până în luna iunie  – pe str. Energeticienilor nr. 13-15 și pe str. Theodor Pallady nr. 51. În ultima lună și jumătate (26.02 – 10.04), peste 8000 de români au aplicat pentru un post la Kaufland.

Printre avantajele oferite se numără:

  • Salarii atractive: venitul brut minim lunar în companie este de 3.650 lei, valabil de la 1 martie 2020, cu 60% peste salariul minim pe economie din România. Creșterile salariale au loc anual;

  • Acces la o listă constant actualizată de beneficii, de la dezvoltare profesională și până la servicii suplimentare pentru o viață sănătoasă și echilibrată;

  • Program de lucru flexibil;

  • Un loc de muncă stabil și oportunitatea de a fi parte dintr-o echipă responsabilă;

Toate posturile deschise se află pe www.cariere.kaufland.ro, unde cei interesați pot aplica direct online. Compania pune la dispoziție și numărul de telefon 021 9132, pentru mai multe detalii despre posturi sau suport tehnic pentru aplicarea online pe platforma Kaufland. În această perioadă, interviurile au loc prin telefon sau platforme video online, pentru siguranța candidaților și a echipelor de recrutare.

Kaufland este alături de angajații săi cu tot sprijinul, astfel că, încă de la începutul lunii martie 2020 a instituit măsuri de prevenție prompte pentru protejarea acestora, care au fost constant suplimentate cu cea mai mare responsabilitate, conform evoluției situației și a recomandărilor autorităților.  De asemenea, compania a oferit un bonus de 1,6 milioane euro echipelor sale și a introdus plata imediată a orelor suplimentare efectuate în această perioadă, conform criteriilor interne. Printre măsurile de prevenție din magazine se numără: asigurarea echipamentelor de protecție pentru colegi (mănuși de unică folosință, măști, și după caz, viziere), informare cu privire la regulile de prevenție, acces la o linie telefonică specială pentru informarea corectă și completă a colegilor, dotarea magazinelor cu dezinfectant de mâini, dezinfectarea frecventă a spațiilor comune și a obiectelor de uz larg, amplasarea benzilor de siguranță de minim 2 metri și a geamurilor de protecție la casele de marcat, reducerea aglomerării prin permiterea accesului în magazin în grupuri restrânse, amplasarea covoarelor pentru dezinfectare la intrare în unele magazine și derularea unei campanii de responsabilizare a clienților vizând regulile de siguranță. Peste 15.000 de români lucrează, în medie, la Kaufland România, companie care, datorită grijii față de angajați, se mândrește cu titlul de Angajator de Top în România pentru al cincilea an, respectiv Angajator de Top în Europa pentru al doilea an – certificări internaționale acordate de o organizație independentă – Top Employers Institute din Olanda. Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 127 de magazine în România. În 2019, Kaufland România a primit pentru a treia oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţele clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro. Kaufland angajează persoane cu dizabilități la nivel național. Cei interesați pot aplica online, pe cariere.kaufland.ro – unde este disponibilă lista posturilor vacante, prin e-mail la cariere@kaufland.ro sau la numărul de telefon 021.9132.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;