5:13 pm - Saturday April 19, 6741

Iaşul s-a înfrăţit cu oraşele Nafplio (Grecia) şi Cahul (Republica Moldova)

Începând de astăzi, pe lista localităţilor înfrăţite cu municipiul Iaşi s-au adăugat alte două oraşe, este vorba despre Nafplio (Grecia) şi Cahul (Republica Moldova). Întruniţi în şedinţă ordinară, desfăşurată în sistem de videoconferinţă, consilierii locali au aprobat, cu unanimitate de voturi, semnarea de către Municipiul Iaşi a acordurilor de înfrăţire cu cele două localităţi. Ideea înfrăţirii cu oraşul Nafplio din Grecia a apărut după ce un student grec i-a remis primarului Dimitris Kostouros un album despre Iaşi, scoţând în evidenţă legăturile dintre cele două oraşe, conectate istoric prin Revoluţia greacă din seoclul XIX. ”Iaşul a servit ca loc unde Filiki Eteria, o organizaţie secretă a cărei propunere era răsturnarea stăpânirii otomane din Grecia, l-a cunoscut şi l-a numit pe noul lor conducător, Alexander Ypsilantis, al cărui frate, Demetrios Ypsilantis a fost unul dintre primii comandanţi greci, iar monumentul său funerar este în centrul oraşului Nafplio. Printre ajutoarele Revoluţiei greceşti se află guvernatorul moldovean de origine greacă Mihai Suţu (Mihailis Soutsos), care a fost membru secret al Filiki Eteria. Putem conclucioza că Revoluţia greacă a început la Iaşi şi s-a încheiat la Nafplio, şi aceste două oraşe sunt puternic conectate prin istorie”, se arată într-o scrisoare a primarului din Nafplio adresată omologului său ieşean. În ceea ce priveşte înfrăţirea cu oraşul Cahul, aceasta survine într-un context în care relaţiile din România şi Republica Moldova sunt în plină dezvoltare.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;