9:27 pm - Saturday July 4, 2020

Eveniment online organizat de Asociația ”Universul Prieteniei”

Asociația „Universul Prieteniei” a continuat și în anul 2020 editarea de carte, dar pericolul răspândirii coronavirusului a determinat restricționarea evenimentelor culturale și mutarea lor în mediul online.

Astfel, joi, 7 mai 2020, ora 18.00, pe rețeaua de socializare facebook (pagina Rodica Rodean), va avea loc lansarea volumului de poezie „Zbor întârziat”, autor Angela Stoian Mihai, prefațat și prezentat de Doina Guriță, membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Actrița Ina Paladi, de la Teatrul „Studio Lux Art”, va susține un scurt recital de poezie din volum. Lansarea va fi sub forma unui scurt clip video, autoarea fiind prezentă în mediul online, pentru a răspunde întrebărilor.

Evenimentul va fi moderat de Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi.

Organizatori: Asociaţia „Universul Prieteniei” Iași,  în parteneriat cu Teatrul „Studio Lux Art”.

„În volumul de debut al Angelei Stoian Mihai, intitulat sugestiv Zbor întârziat, găsim înşirate, ca nişte perle,  momente  din viaţă, stări de o profundă trăire şi emoţie, lucru firesc, pentru că poeziile sunt dedicate unicului copil, Alexandru-Ciprian (…).

Volumul structurat în două părți, Destin cuantic și Nostalgii, se remarcă prin sinceritate, seninătate, bunăvoinţă, dragoste şi prin prietenia cu care priveşte lumea, prietenie pe care o preţuieşte şi o respectă atât în poezie, dar şi în viaţa reală, fără să facă vreun efort… O carte cu totul specială, acest Zbor întârziat, este o bucurie pentru cititor și o mare realizare pentru autoare”.  (Doina Guriță)

Filed in: Cultură

Comments are closed.

;